Comisia Europeană va propune anul viitor noi reguli pentru taxarea sectorului online, astfel încât acesta să se achite în mod corect de obligațiile sale fiscale, lucru care nu se întâmplă în prezent, a declarat vineri președintele executivului comunitar, Jean-Claude Juncker.
Unele state ale UE unde sunt înregistrate numeroase companii ce activează în sectorul online, precum Irlanda și Luxemburg, susțin că taxarea sporită a acestui domeniu le va afecta competitivitatea, în lipsa unor soluții globale.
Însă cei care atrag atenția asupra necesității revizuirii reglementărilor privind taxarea sectorului online subliniază că societăți precum Google sau Facebook recurg la procedee financiare prin care își transferă profiturile către țări cu fiscalitate redusă, cum sunt cele două menționate.
'Oamenii se plâng că nu există un Google european, un Facebook european sau un LinkedIn european, dar părerea mea este că dacă doriți aceste lucruri în Europa și doriți ca acest gen de companii să producă în Europa, nu o veți obține prin taxe grele și reglementări excesive', a susținut premierul irlandez Leo Varadkar. El a avertizat totodată că se va opune oricărei încercări a Comisiei Europene de a elimina posibilitatea ca o țară membră să poată bloca prin veto deciziile ce privesc acest sector.
În schimb, premierul italian Paolo Gentiloni a susținut armonizării taxării respectivelor companii, el subliniind că mulți dintre 'acești giganți digitali care nu au fabrici sau zeci de mii de angajați, cum aveau giganții din trecut', nici măcar nu sunt europeni, dar obțin în Europa venituri imense pentru care plătesc taxe foarte mici.
'Opinia noastră este că în sectorul digital taxele trebuiesc plătite acolo unde sunt datorate, fie că este vorba despre online sau offline', a indicat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la o conferință de presă după summitul european desfășurat la Tallinn, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu