Comisia Europeană propune un ajutor de 18 miliarde din partea UE pentru Ucraina în 2023

Sursă foto: Unsplash (Guillaume Périgois)
Sursă foto: Unsplash (Guillaume Périgois)

Comisia Europeană le-a propus miercuri Celor 27 să ofere Ucrainei un ajutor de 18 miliarde de euro în 2023, sub forma unor împrumuturi ale căror dobânzi ar urma să fie suportate de statele membre, relatează AFP.

"Acest ajutor financiar stabil, regulat şi previzibil, în medie de 1,5 miliarde de euro pe lună, va permite acoperirea unei părţi importante a nevoilor de finanţare pe termen scurt ale Ucrainei pentru 2023, pe care autorităţile ucrainene şi Fondul Monetar Internaţional le estimează la 3-4 miliarde de euro pe lună", a precizat executivul european într-un comunicat.

Împrumuturile sunt prevăzute pe o perioadă de cel mult 35 de ani. Ucraina ar urma să ramburseze banii începând cu 2033. Fondurile puse la dispoziţia Ucrainei ar fi împrumutate de Comisia Europeană de pe pieţe.

Transferul fondurilor este condiţionat de reforme în sistemul judiciar, în special în privinţa luptei anticorupţie, şi de respectarea statului de drept. Comisia Europeană se angajează "să verifice dacă aceste reforme au fost efectiv realizate în momentul procedurii de transfer".

Ajutorul propus ar permite garantarea faptului că "statul ucrainean continuă să funcţioneze, că cetăţenii pot beneficia de servici publice esenţiale şi că infrastructura distrusă de Rusia poate fi reconstruită", a declarat preşedinta CE, Ursula von der Leyen.

Comisia Europeană speră că propunerea va fi adoptată de Consiliu şi de Parlamentul European până la sfârşitul anului pentru ca primele fonduri să poate fi transferate încă din ianuarie 2023.

Ungaria a anunţat însă că nu va susţine această propunere a Comisiei Europene. Spunem da sprijinului pentru Ucraina, dar ne opunem unui credit comun, a declarat în faţa presei şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Gergely Gulyás, potrivit agenţiei EFE.

Acesta nu este un veto, întrucât este vorba despre o decizie comună, iar dacă nu o sprijinim, atunci nu va exista o decizie, a mai spus oficialul ungar.

UE a acordat în 2022 un ajutor financiar de circa şase miliarde de euro Ucrainei, care are statutul de ţară candidată la aderare.

În contextul în care economia ucraineană este devastată de aproape nouă luni de ofensivă militară rusă, FMI anticipează o recesiune de 35% din PIB pentru Ucraina în 2022.

Uniunea Europeană și Kazahstan, parteneriat pentru energie. Ursula von der Leyen a semnat acordul

Uniunea Europeană şi Kazahstan au încheiat un parteneriat în domeniul energiei şi al materiilor prime.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi prim-ministrul kazah, Alikhan Smailov, au semnat un acord în acest sens în marja conferinţei mondiale COP27 privind clima care are loc în Egipt , informează dpa. Acordul urmăreşte să garanteze aprovizionarea cu anumite materii prime şi să dezvolte lanţuri valorice pentru hidrogen şi baterii produse în mod durabil.

Uniunea Europeană este în căutarea de noi parteneri economici în contextul în care crizele globale recente au arătat în mod clar cât de dependente sunt statele Uniunii Europene de lanţurile de aprovizionare ale anumitor ţări, scrie Agerpres.

Pandemia a scos la iveală că UE depinde în mare măsură de China, în timp ce invadarea Ucrainei de către Rusia a demonstrat dependenţa Uniunii de Rusia în domeniul energetic. În următoarele şase luni, UE va lansa proiecte comune cu Kazahstanul în domenii precum procesele de minerit şi rafinare durabile.

"Voi încheia trei acorduri aici, la acest COP27, pentru hidrogen verde, de exemplu cu Namibia şi cu Egipt", a declarat von der Leyen într-un interviu acordat postului de televiziune german RTL/ntv.

Hidrogenul este considerat ecologic dacă este produs cu energie electrică regenerabilă, notează dpa. La sfârşitul săptămânii trecute, Comisia Europeană a informat că sunt în curs de dezvoltare parteneriate cu Indonezia, Vietnam, Senegal şi India. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel