Comisia Parlamentară de control SRI, lege modificată. Parlamentarii au votat

SRI
SRI

Senatorii şi deputaţii au adoptat, miercuri, în şedinţă, proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Parlamentului României nr.30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii. 

Au votat pentru 226 de parlamentari, 43 de au votat împotrivă, iar doi s-au abţinut. 

Deputatul PNL Cezar Preda, a anunţat că parlamentarii liberali vor vota împotrivă, apreciind că prin aceste modificări Comisia SRI se politizează şi a denunţat reorientarea activităţii acesteia la o activitate "de apartament". 

USR a votat în favoarea proiectului, iar preşedintele de şedinţă, Călin Popescu-Tăriceanu a salutat modificările. 

Printre modificările adoptate se află obligaţia SRI să răspundă solicitărilor comisiei parlamentare, într-un termen rezonabil, de 7 zile. În cazul în care termenul se depăşeşte, SRI trebuie să răspundă motivat, în perioada de 7 zile, de ce doreşte prelungirea. De asemenea, se introduce obligaţia persoanelor invitate la comisie să prezinte membrilor acestui for aspecte pe care le consideră necesare sau care sunt solicitate, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel