Dezbaterea pe articole din Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei va începe în cursul acestei zile.
Publicitate
Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei se reuneşte în şedinţă miercuri pentru dezbaterile pe articole. Şedinţa trebuia să aibă loc luni, dar preşedintele comisiei, Gabriel Andronache, a anunţat că Opoziţia a solicitat mai mult timp pentru studierea amendamentelor.
"Am decis amânarea cu două zile a începerii dezbaterilor pe articole, luând în considerare solicitarea colegilor din Opoziţie cu privire la acordarea unei perioade de timp mai îndelungate pentru a studia numărul mare de amendamente depuse la proiectele pe legi. De asemenea, Ministerul Justiţiei este de acord cu o dezbatere consolidată asupra textelor de lege în raport cu care s-au formulat observaţii", a transmis el într-un comunicat de presă.
Comisia este sesizată cu cele trei proiecte trimise în procedură parlamentară de către Guvern, respectiv: statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară, legea Consiliului Superior al Magistraturii.
Săptămâna trecută, comisia a avut dezbateri generale pe aceste proiecte. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat atunci că proiectele legilor justiţiei reprezintă un obiectiv în cadrul MCV, PNRR şi de care depinde aderarea la spaţiul Schengen.
"Este un proiect început în 2020, rămas ulterior nefinalizat, un lucru neterminat, şi această împrejurare era inacceptabilă pentru un guvern funcţional. De ce l-am început în 2020, în urmă cu doi ani de zile? Răspunsul este la fel de simplu; pentru că era reclamat de magistratura română, pentru că cetăţenii sunt încă nemultumiţi de justiţie şi performanţa acesteia şi, nu în ultimul rând, pentru că este un obiectiv în cadrul MCV, în cadrul PNRR şi în acelaşi timp un obiectiv de care depinde implicit şi aderarea noastră la spaţiul Schengen. Deci, avem multiple mize legate de aceste proiecte, unele ţin de aparatul propriu-zis al justiţiei şi consecinţa acesteia asupra grupurilor şi libertăţilor justiţiabililor, altele ţin de obiective politice şi economice de cea mai mare importanţă pentru interesele ţării", a precizat ministrul Justiţiei.
Procurorul general Gabriela Scutea a afirmat la dezbateri că în proiectele legilor justiţiei transmise la Parlament se regăsesc numeroase propuneri preluate de la instituţia pe care o conduce, însă sunt unele aspecte care trebuie îmbunătăţite, menţionând între acestea reducerea vechimii pentru promovarea procurorilor. Scutea a menţionat că un "câştig deosebit" al acestor legi îl reprezintă prevederile privind atribuţiile Ministerului Public, subliniind că se referă la posibilitatea procurorului general de a infirma acte ale unui procuror subordonat, care nu este şef de secţie sau şeful DNA, şeful DIICOT.
La rândul ei, procurorul-şef adjunct al DIICOT, Oana Daniela Pâţu, a apreciat că prevederea referitoare la posibilitatea delegării unui procuror la DIICOT pentru maximum şase luni nu îşi atinge obiectivele, subliniind că eliminarea acestei dispoziţii ar fi "benefică".
Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Crin Bologa, a subliniat la dezbaterile de săptămâna trecută că poliţiştii judiciari detaşaţi la DNA nu sunt subordonaţi "în niciun mod" Ministerului de Interne, ci doar procurorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu