Comoara din dulapul bunicii

Izolarea pe timpul pandemiei de coronavirus a determinat o familie franceză să se mute cu cei doi copii în casa bunicii, recent decedate. 

Plecată din Paris, familia s-a mutat  în casa bunicilor, din orașul Vendome, unde cei doi copii ai familiei au făcut o descoperire neașteptată. 

Băieții, în vârstă de aproximativ 10 ani, au vrut să construiască o colibă improvizată în grădină, așa că au mers să ia din casă lenjeriile bunicii decedate. În acel moment, din dulap au căzut două obiecte destul de grele.  

Nu le-au dat atenție și le-au pus înapoi, dar au povestit tatălui despre descoperire. Acesta a crezut inițial că sunt suporturi pentru cuțite, dar a contactat compania de licitații a lui Philippe Rouillac, pentru a verifica obiectele.

Răspunsul a fost cu totul neașteptat. Era vorba despre două lingouri de aur cu o greutate de un kilogram fiecare.

Lingorurile au fost postate la vânzare pe site-ul licitatorului și au o valoare estimată de circa 100.000 de euro.  În urma investigațiilor s-a dovedit că bunica celor doi copii a cumpărat lingourile în 1967 și a păstrat chitanțele care au putut dovedi  achiziția.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel