Companie privată din România, premiată pentru sprijinul copiilor născuți prematur

Campania "Grijă pentru copii", dezvoltată de Dorna, împreună cu Asociaţia Salvați Copiii, în sprijinul copiilor născuţi prematur, a fost premiată miercuri, 2 aprilie, în cadrul ediției de anul acesta a CSR Awards, la categoria Campanii de Cause Related Marketing. Campania "Omul REînverzeşte Locul" dezvoltată în parteneriat cu Asociaţia „Salvaţi Dunărea şi Delta", a fost şi ea, la rândul ei, premiată la categoria Campanii CSR pe Facebook.

Campania "Grijă pentru copii" s-a desfășurat în perioada 15 septembrie – 31 decembrie 2013, sub sloganul „Împreună putem avea grijă de ei!" şi a primit locul I la categoria Campanii de Cause Related Marketing, în cadrul celei de-a doua ediţii a CSR Awards.

Dorna a lansat, alături de Asociaţia Salvaţi Copiii, campania „Grijă pentru copii" cu scopul de a preveni cauzele naşterilor premature şi de a oferi îngrijirea corespunzătoare nou-născuţilor prematur prin dotarea cu echipamente de specialitate a cât mai multor maternități din România. Proiectul a constat într-un sprijin colectiv, astfel că, pe durata campaniei, 1 ban din fiecare sticlă de Dorna cumpărată a fost donat către îngrijirea nou-născuților prematur.

„Copiii născuţi prematur au nevoie de atenţie specială încă din prima clipă de viaţă, sunt fiinţe fragile ce nu îşi pot purta singure de grijă şi atunci este datoria noastră să le oferim toate condiţiile necesare unei dezvoltări normale, iar asta înseamnă cadre medicale specializate şi echipamente de înaltă performanţă. În 2013 am contribuit la dotarea a 15 maternităţi cu aparatură de specialitate, continuăm şi în 2014. Acest premiu este o onoare şi totodată o recunoaştere oferită campaniei "Grijă pentru copii", prima campanie de Cause Related Marketing a Sistemului Coca-Cola din România. Mulțumim pentru acest premiu partenerilor noştri, Asociaţia Salvaţi Copiii România, agenţiei McCann Erickson şi tuturor celor implicaţi în proiect!" a declarat Raluca Vlad, Brand Manager Dorna.

"Suntem foarte onoraţi de recunoaşterea oferită campaniei "Grijă pentru copii", pe care o desfăşurăm din 2013 alături de Dorna şi pe care o continuăm şi în 2014. Suntem recunoscători echipei Dorna care a înţeles necesitatea investiţiei în acest domeniu, şi s-a alăturat cauzei Salvaţi Copiii de reducere a mortalităţii infantile, începută în 2009.

Felicit întreaga echipă pentru implicarea în această campanie extrem de importantă pentru nou-născuţi, mame, familii, pentru noi, toţi românii", declară Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Organizaţia Salvaţi Copiii.

Campania "Grijă pentru copii" a fost susţinută de un plan integrat de comunicare, cu componente de TV, print, in-store, OOH, digital şi PR, care au contribuit la sensibilizarea publicului faţă de cauza copiilor născuţi prematur. Platforma digitală www.grijapentrucopii.ro a funcţionat ca un agregator de informaţii despre problema prematurităţii în România, materiale informative şi modalităţi alternative prin care oamenii se puteau implica direct în campanie.

Campania "Grijă pentru copii" continuă să ajute la îngrijirea copiilor născuţi prematur şi în 2014, prin dotarea cu echipamente medicale de specialitate.

Locul I la categoria Campanii de CSR pe Facebook a fost acordat campaniei „Omul REînverzeşte locul", dezvoltată împreună cu Asociaţia "Salvaţi Dunărea şi Delta". Campania s-a desfăşurat sub forma unei competiţii online, în perioada 1 iunie-31 octombrie 2013, prin intermediul aplicaţiei Facebook "Omul Reînverzeşte Locul".

În cadrul proiectului au fost sprijinite 20 de activităţi de igienizare şi amenajare a unui spaţiu verde important pentru comunitate care, din diverse motive, s-a degradat şi îşi aşteaptă o a doua şansă. Cele 20 de proiecte selectate au fost desemnate în funcţie de: consistenţa planului de proiect, a numărului de susţinători şi de beneficiari direcţi şi indirecţi. Premiile, în valoare de 1.000 de euro pentru fiecare proiect, au acoperit costul materialelor necesare implementării acţiunilor.

Competiția Romanian CSR Awards își propune să aducă în prim-planul opiniei publice și să pună în valoare proiecte, produse sau programe care au dus la îmbunătățirea, pe termen lung, a calității vieții angajaților, clienților și comunităților din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel