Firma UiPath, începută într-un apartament din București, a avut una dintre cele mai bune listări inițiale din zona tehnologiei la Bursa de la New York.
Conform CNBC, compania al cărui director executiv este IT-istul din Onești Daniel Dineș a atras 1,34 miliarde dolari, iar acțiunile UiPath au ajuns la finalul zilei de tranzacționare la 69 dolari. Astfel, valoarea companiei cu bazele în România a ajuns la 35,8 miliarde dolari, aproape cât întreaga Bursă de Valori de la București (n.r., după cifrele din 2020).
Doar Snowflake și Qualtrics, firme americane, au atras mai mulți bani în prima zi de la listare. „Unul dintre cele mai mari atuuri ale UiPath este capacitatea de a-și menține clienții și de a-i încuraja să-și crească cheltuielile în timp. În ultimul an fiscal, UiPath a raportat o retenție netă a veniturilor de 145%, însemnând că clientul mediu și-a crescut cu 45% cheltuielile față de cu un an în urmă”, scrie CNBC despre companie.
UiPath a fost fondată în 2005, în România de fostul inginer Microsoft Daniel Dineș. Acesta și-a relocat compania în SUA la jumătatea deceniului trecut și a stabilit un sediu în New York. În jur de un sfert dintre cei 2.863 de angajați full-time ai UiPath lucrează în București.
Acum, UiPath a devenit prima companie românească listată pe prestigioasa Bursă de la New York.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News