O companie internațională dorește să angajeze specialiștii români în IT. Este dispusă să-i plătească cu 100.000 de dolari pe an.
Compania va organiza un eveniment de recrutare în Bucureşti, în 22 aprilie, la care sunt aşteptaţi specialişti seniori în IT.
Pe durata zilei, cei care se înscriu vor fi implicaţi în teste care le vor evalua atât competenţele profesionale, cât şi comportamentul în comunicare şi rezistenţă la muncă, în condiţiile unor proiecte ce se derulează contra-timp, spune angajatorul.
”Procesele de recrutare sunt deseori lungi, plictisitoare şi ţin prea mult în incertitudine cele două părţi. Având în vedere că specialiştii pe care noi dorim să-i atragem în echipă au un nivel ridicat de profesionalism, ne-am gândit să simplificăm procedurile. La evenimentele precum cel din 22 aprilie din Bucureşti, ne cunoaştem, oferim cadrul aproape identic cu cel în care vor lucra cei selectaţi, testăm concret anumite cunoştinţe care sunt foarte importante pentru proiectele în care suntem implicaţi. La finalul turneului, oferim toate informaţiile necesare pentru contracte”, a declarat Sorin Zaveliţă, directorul naţional al companiei Crossover România.
Salariul poate ajunge până la 200.000 de dolari
Potrivit acestuia, joburile oferite vor fi plătite cu 100.000 de dolari pe an, dar toate pot ajunge, în timp, la valori de 200.000 de dolari pe an, dacă persoana selectată optează pentru o evoluţie profesională.
Crossover este o companie internaţională cu sediul central în Austin, Texas - Statele Unite ale Americii. Compania oferă servicii pentru sisteme complexe din domeniul bancar, aviaţie sau telecomunicaţii din întreaga lume.
Crossover România are în ţară aproape 150 de colaboratori, iar echipa întreagă, la nivel internaţional, este formată din 2.200 de specialişti în IT din peste 100 de ţări. Anul acesta, compania va organiza 50 de evenimente similare celui din Bucureşti în alte oraşe din Europa precum Budapesta, Belgrad, Zagreb, Lisabona, Madrid, Barcelona, Sofia, Chişinău. În România, următorul eveniment va fi organizat la Cluj-Napoca.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu