Companiile aeriene din întreaga lume cer autorităţilor să ridice măsura carantinării timp de 14 zile a turiştilor veniţi spre sau dinspre destinaţiile turistice de top. România este şi ea pe această listă.
Guvernul Marii Britanii, una dintre ţările în care carantina de 14 zile este obligatorie pentru toţi cei care intră pe teritoriul ei, a primit o listă cu 45 de ţări din partea companiilor aeriene, cu solicitarea ca cetăţenii acelor ţări să fie exceptaţi de la carantină.
Lista a fost trimisă cu acordul British Airways, Easyjet şi Virgin Atlantic. Pe lista celor 45 de ţări se află şi România, iar dacă Guvernul de la Londra va fi de acord, românii care merg în Marea Britanie nu vor mai fi nevoiţi să stea în carantină, conform dailymail.com.
"În mijlocul pandemiei, sectorul aviatic se luptă pentru supravieţuire. Capacitatea de zbor a scăzut deja cu 40 la sută, iar cele trei luni de restricţii ar putea să impacteze companiile aeriene cu pierderi de 252 miliarde de dolari. Şi dacă măsurile de interdicţii vor rămâne în vigoare până la finalul anului, riscăm o prăbuşire completă a sectorului, care ne-ar aduce înapoi la ce era în anii 60", a explicat Gabriel Mocho Rodriguez, secretarul aviaţiei civile din Federaţia Lucrătorilor din Transportul Internaţional, conform internationalairportreview.
"Când lumea va ieşi din izolare, companiile aeriene şi lucrătorii din transportul aerian vor fi jucători cruciali în repornirea economiei globale. Reluarea conexiunilor aeriene va cere, însă, compromisuri pentru licenţele şi certificatele care au expirat şi care nu au putut fi înnoite. Pentru a avea succes şi pentru a trece peste aceste provocări, sindicatele, angajaţii, dar şi guvernele trebuie să colaboreze", a mai spus acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News