Varșovia găzduiește săptămâna aceasta conferința CEE Summit care, dincolo de temele abordate și care au ca focus dezvoltarea regională sustenabilă, are o componentă puternică de promovare a metropolei.
Prima zi a evenimentului îi este dedicată orașului pe care invitații – comunitatea de business și jurnaliștii din Europa – au ocazia să îl viziteze. Turul ghidat al celor mai emblematice clădiri este un proiect care se desfășoară sub înaltul patronaj al Primarului Varșoviei, Rafał Kazimierz Trzaskowski.
Deși atât Bucureștiul, cât și Varșovia au suferit transformări în ultimele decenii, se pare că cele două orașe se îndreaptă pe traiectorii diferite în privința dezvoltării urbane și economice. Varșovia a reușit să beneficieze de investiții masive în ultimii ani, iar acest lucru se vede în orașul modern și dinamic pe care îl vedem astăzi. Primarul capitalei Poloniei, aflat la al doilea mandat, și-a stabilit strategia pe deschiderea către dialog cu mediul de business, făcând astfel posibilă dezvoltarea unui oraș care își respectă trecutul și are o puternică viziune despre un viitor sustenabil.
Ca să ajungă primar general al Bucureștiului, Nicușor Dan a capitalizat speranțele cetățenilor care și-au dorit o schimbare în administrația orașului. Principala sa ”realizare” a fost, însă, blocarea proiectelor importante pentru dezvoltarea orașului. În comparație cu primarul Trzaskowski, Nicușor Dan refuză dialogul cu reprezentanții industriei construcțiilor și cu investitorii.
Pe de altă parte, Nicușor Dan a făcut promisiuni mari în campania electorală, dar nu a reușit să țină pasul cu așteptările locuitorilor și ale mediului de business. Diferența dintre cele două orașe este clară. Nicușor Dan blochează dezvoltarea Bucureștiului prin refuzul de a colabora cu mediul de afaceri, în timp ce primarul Varșoviei încurajează proiectele imobiliare și susține activ zona de business.
Într-o economie globalizată, calitatea vieții oamenilor depinde de viabilitatea orașelor în care locuiesc, iar aceasta de investițiile în industrie și în rețeaua edilitară. Orașele care sunt capabile să atragă capital și să se dezvolte vor fi cele care pot asigura o viață bună locuitorilor și vor atrage turiști și investitori. Bucureștiul are un mare potențial, dar dacă nu se va mișca mai rapid în direcția dezvoltării, orașul nostru va fi lăsat în urmă de alte orașe europene din ce în ce mai competitive și mai atractive pentru mediul de afaceri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu