Consiliul Judeţean(CJ) Galaţi a finalizat procedurile de achiziţie publică pentru proiectul serei de plante tropicale de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, licitaţia fiind câştigată de o asociere de trei firme, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de biroul de presă al instituţiei.
Potrivit sursei citate, valoarea contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor este de 11.020.541 lei, din care 285.125 lei reprezintă partea de proiectare. Acest contract nu include şi achiziţionarea plantelor exotice, pentru care se va organiza o procedura de achiziţie publică separată.
Contractul prevede 30 de zile pentru proiectare de la emiterea ordinului de începere a activităţii de proiectare şi 10 luni pentru realizarea lucrării de la emiterea ordinului de începere a lucrării. Investiţia este realizată din bugetul propriu al CJ Galaţi. Valoarea totală a investiţiei este de 14.830.074 lei, suma care include contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor şi achiziţionarea plantelor exotice.
"Mă bucur că am reuşit să finalizăm achiziţia publică, astfel încât să putem demara cât mai repede lucrările de transformare a scheletului metalic inestetic din curtea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii într-o seră modernă cu plante tropicale. Vom consolida scheletul metalic existent, vom monta geamuri speciale pentru sere, vom amenaja un spaţiu pentru expoziţii temporare şi vom instala sisteme de climatizare, încălzire şi irigaţii. Astfel, anul viitor gălăţenii vor putea admira la Galaţi arbori de cafea, palmieri, cocotieri, liane sau diverse specii de cactuşi", a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.
Lucrările la scheletul metalic pe care ar fi trebuit să fie construită sera de plante exotice din curtea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii au început în 1997 şi au fost abandonate doi ani mai târziu.
Sera de plante tropicale va avea o suprafaţă de aproximativ 1.500 mp, din care spaţiul pentru expoziţii temporare tematice va avea o suprafaţă de aproximativ 500 mp. Spaţiile vor putea fi folosite şi pentru realizarea unor activităţi didactice sau de cercetare.
Palmariumul, sera de palmieri, va avea o înălţime de 22 metri. În noua seră vor fi transferate şi cele aproximativ 300 de specii, peste 2.500 de plante, din sera existentă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu