Componentă nouă, identificată în corpul uman. Unde se ascundea

Cărțile de anatomie ar trebui rescrise, întrucât s-a descoperit existența unei noi componente a corpului uman.

Potrivit sploid.gizmodo.com, deși poate părea aproape incredibil că până în prezent oamenii de știință nu au reușit să identifice toate părțile componente ale organismului uman, descoperirea mai multor cercetători este uimitoare și atrage atenția asupra unuia dintre punctele cele mai sensibile în cauzele accidentărilor suferite la ligamente de sportivii profesioniști din diverse sporturi, precum atletism, bachet, schi, fotbal.

Noua parte a corpului uman, descoperită de oamenii de știință, se numește "ligament anterolateral" și se ascundea până acum în genunchi, ceea ce a făcut să fie extrem de dificil de identificat, deși studiul corpului uman a început cu foarte mult timp în urmă, conform ScienceDaily, scrie sursa citată.

Ligamentul nou descoperit afost pentru prima dată postulat în 1879 de către un chirurg francez, însă primii care au reușit să-l identifice au fost chirurgii ortopedici Dr. Steven Claes și profesorul dr. Johan Bellemans de la University Hospitals Leuven, Belgia, cu ajutorul tehnicilor de disecție macroscopice. Medicii afirmă că acest ligament este prezent la 97% dintre oameni.

"Indiferent de nivelul tehnologiei la care reușim să ajungem, cunoștintele noastre despre anatomia umană de bază nu este încă completă", este una dintre concluziile studiului realizat de cercetători.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel