Cornelia Tăutu a murit la vârsta de 81 de ani, în Germania, aceasta fiind cunoscută în calitate de compozitor de muzică de film.
Publicitate
Cornelia Tăutu a compus coloanele sonore de la Moromeții, Dumbrava minunată și Drumul câinilor. De asemenea, aceasta a mai compus muzică de teatru, piese simfonice, camerale și corale
Născută la 10 martie 1938 la Odorheiu Secuiesc, Cornelia Tăutu a studiat la Conservatorul din București, printre profesorii săi numărându-se Mihail Jora, Aurel Stroe și Emilia Comișel. După absolvirea facultății, a fost angajată ca cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor Constantin Brăiloiu din București și ca redactor la Editura Muzicală din București.
A fost distinsă cu două premii ale Asociației Cineaștilor din România, pentru muzica filmelor Zidul (1975) și Moromeții (1987). De asemenea, a primit Premiul Academiei Române, în anul 1990.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu