Compozitorul de muzică electronică Fred Rister, cunoscut pentru colaborarea cu David Guetta, a murit la 58 de ani

Compozitorul de muzică electronică Fred Rister, aflat la originea unor hituri planetare ca "I Gotta Feeling" a celor de la Black Eyed Peas şi compozitorul din umbră al DJ-ului francez David Guetta, a murit la vârsta de 58 de ani, informează marţi AFP.

Originar din Dunkerque, în nordul Franţei, Fred Rister, pe numele său real Frédéric Riesterer, a colaborat cu David Guetta din anii 2000 şi a fost co-autorul mai multor succese, fiind recompensat în 2010 cu un premiu Grammy pentru melodia "When Love Takes Over".

Compozitorul suferea de mai multe cancere şi oprise tratamentele în 2017.

Potrivit lui David Guetta, Rister a murit la spitalul Tourcoing, din apropiere de Lille, în nordul Franţei.

"Era cea mai loială persoană pe care am întâlnit-o vreodată, şi ele sunt atât de rare în această lume, o persoana talentată, umilă, generoasă şi discretă", a declarat David Guetta despre Rister pentru AFP. "Dincolo de talentul său, era cu adevărat o persoană de o rară bunătate", a completat vedeta.

"I Gotta Feeling" - 16 săptămâni numărul 1 în SUA - şi "When Love Takes Over", în duet cu Kelly Rowland de la Destiny's Child, au "schimbat" "muzica pop", a precizat starul muzicii electronice.

Editura Seguier, care i-a publicat cartea autobiografică "Faire danser les gens", a confirmat decesul compozitorului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel