Compromisul lui Ungureanu cu forțele politice

ungureanu dc
ungureanu dc

Mihai Răzvan Ungureanu a declarat în cadrul emisiunii "Ultima Oră", de la România TV, că, în cazul în care sinonim cu compromisul este dialogul, îl preferă pe acesta.

"În cazul în care compromisul este sinonim al dialogului, îl prefer pe acesta. Virtutea dialogului se găseşte în consecinţele sale bune, de aici iese proiectul naţional de care avem nevoie. Am anunţat la Arad că după 9 decembrie doresc ca împreună cu toţi parlamentarii aleşi de arădeni să semnăn un pact pentru România care să demonstreze că dacă de la Arad porneşte dialogul se poate face peste tot, în orice colţ al ţării. Acesta este compromisul", a răspuns fostul premier al României.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost întrebat de Cătălin Striblea care este cel mai grav lucru pe care şi-l reproşează.

"Una din scăderile mandatului de prim ministru, pe care mi-a reproşat-o foarte multă lume, a fost că nu am comunicat suficient de bine care au fost proiectele, planurile şi rezultatele la care am ajuns. Altfel, a fost un guvern care a muncit, care a reuşit să ofere exeecutivului care a urmat o situţie, bună, stabilă".

În ceea ce priveşte deciziile fundamentale din mandatul său, Ungureanu a precizat că este vorba de procesul de privatizare pentru Oltchim, dar şi inventarierea precisă a cheltuielilor instituţiilor de stat.

"Modalitatea în care am continuat procesul de privtizare pentru Oltchim, gândindu-mă foarte atent la nevoile populaţiei din Râmnicu Vâlcea. Tot guvernul a fost alături de mine în acel moment, pe toată durata mandatului nu a fost nicio problemă din acest punct de vedere (...) Am început inventarierea precisă a tuturor cheltuielilor instituţiilor de stat. A fost prima oară când instiţiile de stat şi-au expus public toate cheluielile".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel