Viceprimarul comunei Moneasa spune că primarul a fost avertizat cu privire la facturile neplătite, dar a ignorat problema.
UPDATE: Enel a anunțat: ”Alimentarea cu energie electrică a sistemului de iluminat public din comuna Moneasa, întreruptă ca urmare a neplății facturilor, a fost reluată, întrucât Primăria Moneasa a plătit astăzi, 10 februarie 2023, suma restantă. Enel Energie a emis corect facturile în cauză și a informat Primăria cu privire la întârzierile la plată, iar, alături de operatorul de distribuție a energiei electrice din zonă, E-Distribuție Banat, a informat cu privire la deconectare în caz de neplată a acestora”.
Viceprimarul comunei Moneasa, Constantin Doru Miron (PNL), susţine că primarul Ioan Herbei (PSD) a ignorat mai multe somaţii privind facturile neplătite către Enel şi că a fost înştiinţat de companie că urmează deconectarea reţelei de iluminat stradal, situaţie la care s-a ajuns în Staţiunea Moneasa în urmă cu două zile.
Viceprimarul a declarat, pentru Agerpres, punând la dispoziţie facturi şi somaţii primite de Primăria Moneasa de la Enel, că şi în toamna anului trecut comuna a trecut printr-o situaţie similară, pentru că Primăria nu şi-a achitat facturile.
"Am mai avut curentul tăiat din cauza facturilor neplătite, în toamna anului trecut, episod care a durat aproape două săptămâni. Consider că există o proastă gestionare a banilor în Primărie. Suntem o comună mică, cu 750 de locuitori şi avem 12 angajaţi la Primărie, dar plătim 10.000 de lei pe lună facturile la telefoanele mobile, pentru că sunt 90 de abonamente active. Cred că ar trebui tăiate astfel de cheltuieli, ca să putem face faţă facturilor la utilităţi şi să nu îi mai lăsăm pe oameni în întuneric", a declarat viceprimarul.
El a adăugat că "primarul a ignorat toate somaţiile Enel şi nici măcar nu a făcut demersuri la companie pentru o eşalonare a plăţilor".
Viceprimarul a mai spus că edilul-şef a plătit abia vineri facturile restante, după ce presa a scris că staţiunea Moneasa a rămas în întuneric, dar că "reluarea alimentării cu energie electrică a reţelei de iluminat public se va face abia peste câteva zile, după ce banii intră în conturile Enel".
Staţiunea montană Moneasa a rămas fără iluminat public, din cauza unor facturi care însumează aproximativ 32.000 de lei, incluzând penalităţi, pe care primăria comunei nu le-a achitat.
Anunţul a fost făcut, vineri, de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Iustin Cionca (PNL): "ENEL a tăiat curentul la Moneasa, pentru că Primăria nu a plătit facturile. Vă reamintesc: Consiliul Judeţean a cerut să preia staţiunea, să o repunem pe picioare, dar am fost refuzaţi. Rezultatul se vede şi nu mă refer doar la bezna care s-a lăsat peste Moneasa. Până acum, Consiliului Judeţean Arad i s-a reproşat că lumea nu merge la Moneasa pentru că drumul până acolo nu este suficient de bun. L-am modernizat şi astăzi este unul dintre cele mai bune din judeţ. Problema adevărată însă nu era drumul, aşa cum se vede. Problema adevărată este modul în care această comună-staţiune este administrată de la nivel local, pas cu pas, spre dezastru".
Contactat de Agerpres, primarul comunei Moneasa, Ioan Herbei, declarase că furnizorul de electricitate a tăiat iluminatul stradal fără niciun avertisment, pentru facturi pentru care se solicitaseră lămuriri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu