Comuna Morteni din Dâmbovița intră în scenariul roșu. De când se aplică noile restricții

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Comuna Morteni din Dâmbovița va intra în scenariul roșu. Când se va întâmpla acest lucru.

Alegeri prezidentiale 2024

Comuna Morteni este prima localitate din judetul Dâmbovița afectată de valul IV al pandemiei de coronavirus, cu o incidență cumulată la 14 zile de 4,47 la mia de locuitori, potrivit Comitetului Județean pentru Situații de Urgență care a adoptat o hotărâre în acest sens, scrie incomod-media.ro.

Ca urmare a acestui fapt, începând cu 26 august, timp de 14 zile, se instituie obligativitatea „purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice, stații pentru transportul în comun, mijloace de transport în comun, la locul de muncă precum și în alte zone cu potențial de aglomerare de pe raza comunei Morteni”.

Incidență de peste 12 la mia de locuitori la Mărgău, județul Cluj

Noi restricții sunt aplicate și pentru locuitorii din comuna Mărgău, județul Cluj. 

Autoritățile din Cluj au luat o nouă Hotărâre în ceea ce privește situația pandemică din comuna Mărgău, acolo unde incidența a depășit 12 la mia de locuitori.  Prefectura Cluj a publicat în această după amiază Hotărârea nr. 164 din 25 august 2021 privind stabilirea unor măsuri de diminuare a impactului tipului de risc, în aplicarea art. 2, art. 7 și art. 9 din Anexa nr 3 la H.G. nr. 826/05.08.2021, pe raza comunei Mărgău, județul Cluj.  Circulația persoanelor pe timp de noapte va fi interzisă. 

Ce prevede noua Hotărâre

”În unitatea administrativ-teritorială comuna Mărgău (12.39), unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/ 1.000 de locuitori, se vor aplica, începând cu data de 26.08.2021, următoarele măsuri:

- Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20,00-05,00, cu următoarele excepții: a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

- Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 05,00-18,00. Prin excepție, în intervalul orar 18,00-05,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu. Sunt exceptate de la măsura prevăzută la pct. 2. unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Activități care se închid

- Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.

1) Măsurile prevăzute la alin. (1) pct.1 și pct. 2 nu se mai aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori, iar cea prevăzută la alin.(1) pct. 3 nu se mai aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică de 4 /1.000 de locuitori.

2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la art.1 alin. (1) pct. 1. lit. a) și art. 2 alin. (1) pct. 1 lit a) persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la art.1 alin. (1) pct. 1. lit. b)-d) și art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. b)-d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Situația Covid-19 în România

Până astăzi, 25 august, pe teritoriul României au fost confirmate 1.092.971 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.052.478 de pacienți au fost declarați vindecați. Precizăm că numărul persoanelor vindecate este cel valabil pentru data de 24 august a.c. și nu a putut fi actualizat din cauza unei situații de natură tehnică.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 849 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel