COMUNICAT DE PRESĂ: Asumă-ţi să fii sănătos!
Neoplasmul de col uterin, simptome şi prevenţie
Tudor Ştefan - medic primar chirurgie generală, doctor în ştiinţe medicale, Şef de Lucrări la Disciplina Chirurgie a UMF Carol Davila
În Clinica de Chirurgie Generală a Institutului Clinic Fundeni există o constantă preocupare pentru chirurgia oncologică pelvină şi pentru tehnicile chirurgicale minimal invazive de rezolvare a cancerelor, pentru operaţii complexe (exenteraţii pelvine, rezecţii multi-organ, etc) indicate în cazurile avansate loco-regional.
Neoplasmul de col uterin este o afecţiune frecventă. Se află pe al treilea loc ca incidenţă la nivel mondial în rândul femeilor şi reprezintă o cauză importantă de morbiditate şi mortalitate datorate cancerului în ţările în curs de dezvoltare, cu implicaţii socio-economice majore.1 Din pacate, România se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte incidenţa cancerului de col uterin cu cea mai mare mortalitate asociată.2 Predominant afectate sunt femeile în decada a V-a de viaţă.2 Lipsa educaţiei privind screeningul pentru această patologie, şi lipsa vaccinarii anti-human Papilloma virus, determină depistarea tardivă a cancerului de col uterin, într-o formă avansată loco-regional.
Testul Babeş-Papanicolau s-a dovedit a fi cel mai eficient în screeningul cancerului de col. Acesta detectează celulele precanceroase şi canceroase prin recoltare de la nivelul zonei de transformare a colului şi examinarea frotiului.3 Pacientele între 21-29 de ani ar trebui să efectueze testul Babeş-Papanicolau la un interval de 3 ani; între 30-65 de ani, testare HPV împreună cu testul Babeş-Papanicolau la fiecare 5 ani sau doar testul Babeş-Papanicolau la fiecare 3 ani. După vârsta de 65 de ani, testarea nu este recomandată dacă screeningul anterior a fost negativ şi nu există criterii de risc crescut.1
Printre simptomele de alarmă se numără sângerările vaginale anormale, discomfort- durere la nivel vaginal, secreţii modificate şi disurie.1 În toate aceste cazuri este recomandat screeningul pentru cancerul de col uterin. Depistarea precoce este esenţială, prognosticul de supravieţuire la 5 ani este de peste 90% în stadiul I şi de 60-80% în stadiul II.1
Tehnologia şi mijloacele de tratament se află într-o continuă evoluţie. O echipă multidisciplinară stabileşte indicaţia terapeutică potrivită fiecărei paciente: tratament multimodal individualizat, ce îmbină efectele radioterapiei, chimioterapiei cu cele ale intervenţiei chirurgicale. În România, chirurgia pastrează încă un rol în arsenalul terapeutic al cazurilor de cancer de col uterin local avansat.4
Experienţa acumulată în ultimele decade în Clinica de Chirurgie Generală a Institutului Clinic Fundeni în tratamentul chirurgical al cancerelor genitale la femeie a fost continuată în mod natural cu abordarea cu ajutorul noilor echipamente de video chirurgie. Astfel în ultimii 10 ani, 106 paciente au beneficiat de operaţii minimal invazive, fie că a fost vorba de histerectomie totală radicală cu limfodisecţie pelvină (97 de cazuri, din care 81 cazuri robotice şi 16 cazuri laparoscopice) sau de exenteraţie pelvină (9 cazuri).
Bibliografie
1. Medscape. Cervical Cancer.2019.(Online).(citat în 24 octombrie 19). Disponibil: URL: https://emedicine.medscape.com/article/253513-guidelines#g3
2. Global Cancer Observatory- International Agency for Research on Cancer. Population fact sheets: Romania.Estimated incidence, mortality and 5-year prevalence: Females. (Online). 2012. (citat în 2018 noiembrie 11). Disponibil: URL:
http://gco.iarc.fr/today/fact-sheets-populations?population=642&sex=2#collapse1
3. International Agency for Research on Cancer. The Pap test: Evidence to date. (Online). (citat în 2018 decembrie 14). Disponibil: URL:
http://screening.iarc.fr/doc/RH_pap_test.pdf
4. Blidaru A, Bordea C, Burcos T, Dudus L, Eniu D, Ioanid N, et al. Mind the Gap Between Scientific Literature Recommendations and Effective Implementation. Is There Still a Role for Surgery in the Treatment of Locally Advanced Cervical Carcinoma? Chirurgia (Bucur). 2019 Jan-Feb;114(1):18-28. PubMed PMID: 30830841.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu