Executivul a anunțat care a fost subiectul principal al discuției purtate de Viorica Dăncilă cu Jean-Claude Juncker.
Pregătirea viitoarei Preşedinţii române a Consiliului Uniunii Europene a fost subiectul central al discuţiei purtate marţi de premierul Viorica Dăncilă cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Guvernului.
"Cei doi oficiali au avut o discuţie cordială, al cărei subiect central a fost pregătirea viitoarei Preşedinţii române a Consiliului Uniunii Europene. Şeful executivului a reafirmat angajamentul său pentru asigurarea unui mandat de succes, orientat către aducerea Uniunii mai aproape de cetăţeni şi asigurarea unităţii şi coeziunii între statele membre", se arată în comunicat.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a întâlnit marţi, la Aeroportul Băneasa, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la plecarea acestuia din România, unde s-a aflat pentru a participa la Summitul Iniţiativei Celor 3 Mări.
Preşedintele Comisiei Europene a ajuns luni după-amiază în România, unde a participat la sesiunea plenară a Summitului "Iniţiativa celor Trei Mări".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu