Tensiuni în Parlamentul Republicii Moldova pe tema Zilei Naționale a României. Deputaţii comunişti a denunţat felicitările adresate de 1 Decembrie României în cadrul şedinţei forumului moldovean de către grupurile parlamentare liberal şi liberal-democrat, catalogându-le drept antistatale şi naziste.
Între opoziţie şi membrii AIE au avut loc schimburi de replici tăioase, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia online.
"Este lipsă de respect faţă de poporul moldovenesc. Sunt nişte declaraţii antistatale şi nu aveţi dreptul să le faceţi în Parlament. Aici nu este şedinţă de partid. Ceea ce faceţi este antidemocratic şi antieuropean. Impuneţi majorităţii absolute a populaţiei altă identitate", a declarat deputatul comunist Eduard Muşuc.
"Prostia nu are margini şi m-am convins că ea pătrunde şi în Parlament", a replicat deputatul liberal Ion Hadârcă.
La rândul său, deputatul PL Corina Fusu a precizat că România este ţară membră a UE. "Insultând Romania, egalând România cu fascismul, ofensaţi tot spaţiul UE. Să vă fie ruşine", a spus parlamentarul.
"Domnule Voronin, opriţi-vă tinerii aceştia ca Şaricov. Dacă felicităm poporul german de ziua naţională, aceasta înseamnă că felicităm naziştii şi fasciştii?", a declarat şi liberalul Mihai Ghimpu.
În cele din urmă a intervenit şi preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, care a declarat: "Acesta este Parlament? Noi cu ce ne ocupăm în sală? Transformăm Parlamentul în aş spune ce... . Luaţi loc în sală şi să trecem la lucru".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu