Conan 3D, doar o palidă încercare de a copia originalul. Remake sau parodie a primului film?
Când auzi de Conan îţi vin automat în minte imaginile cu Arnold Schwarzenegger care luptă până la ultima picătură de sânge cu dușmanii care sunt trecuți prin sabie. Dar când auzi de un nou Conan realizat în 3D, deja începi să te gândeşti că mergi la film şi vei vedea eroul cum îşi trece sabia chiar prin faţa ta, iar efectele speciale îţi vor înfăţişa un fel de semi-zeu. Ei bine, pentru cei care se aşteaptă la aşa ceva din partea noului Conan, dezamăgirea va fi maximă.
Evident, filmul debutează cu celebra scenă în care copilul se naşte direct pe câmpul de bătălie, şi în loc să sugă prima dată din laptele mamei se hrăneşte cu sânge. Toată scena nu reuşeşte să creeze nicio emoţie, ba din contră, pare mai mult o scenă dintr-un film horror cu mult sânge împrăştiat peste tot.
Copilăria lui Conan este trecută pe repede înainte şi mai apare pe când era doar un adolescent sălbatic ce avea să-şi dovedească încă de atunci instinctele criminale. De unul singur ucide o întreagă hoardă de duşmani şi le aduce capetele drept trofeu starostelui satului, care este chiar tatăl său.
Regizorul Marcus Snipel nu se desprinde nicio secundă de poveste şi evident că apar în prim plan şi oamenii răi care îi ucid tatăl, iar Conan jură răzbunare. Drumul marelui erou spre mult căutata răzbunare este surprins foarte detaliat prin clasicul " peste 10 ani".
Ei şi de aici să te ţii. După 10 ani, în locul adolescentului sfrijit, ca puiul din găoace, răsare marele erou. Vreo 100 de kilograme de muşchi şi barbar până în măduva oaselor, pare că se ghidează după sintagma pumnii mei minte nu are, pardon, sabia mea minte nu are, că el nu se bate ca orice huligan, se luptă. În jurul lui duşmanii cad precum spicele, unii dintre ei chiar fără a fi atinşi. Ca în orice film de gen, Conan, stă în mijlocul băgătorilor de seamă şi împarte cu o delicateţe de elefant lovituri în stânga şi în dreapta. Săbiile adverse îl ating, dar n-ai să vezi vreo zgârietură. Practic nu ai nicio emoţie. E ca şi când te-ai uita la Barcelona cu o echipă minusculă. Şti sigur că bate, problema se pune doar la diferenţa de scor.
Marea răzbunare a lui Conan este ea însăşi surprinsă mai mult ca un episod trecător. Sătul de atâta bătaie, eroul ridică ochii din pământ, iar în faţă îl observă pe soldatul căruia îi tăiase nasul, pe când încerca să îşi salveze tatăl.
Hai că începe. Gata de aici încolo începe bătaia adevărată, încep planurile de a-l prinde pe marele duşman, începe treaba adevărată. Da de unde! Conan este chill în continuare şi bate la ei ca maşina de cusut.
În sfârşit! Intră şi femeia fatală în acţiune. De aici încolo, mânat de impulsul dragostei, Conan ar trebui să prindă aripi. Dar eroul îşi ticluieşte un plan măreţ. Salvează femeia şi o foloseşte pe post de momeală în marele plan de răzbunare. Asemeni unui mare filosof se pune pe o piatră şi aşteaptă. Bineînţeles că lupta finală nu se lasă prea mult aşteptată. Nici aici însă nu ai nicio emoţie pentru că şti prea bine că el va câştiga.
Scena de final caracterizează întregul film. Conan călare pe cal o debarasează pe iubită şi îi aruncă un sec " Pe curând!". Un fel de " Hai cius baby. Te sun eu mai încolo".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
