Curtea Constituţională a României discută, miercuri, cererea preşedintelui Klaus Iohannis de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională cu prim-ministrul Viorica Dăncilă, în cazul concediului premierului.
Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul CCR, pe ordinea de zi a şedinţei de plen se află cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre prim-ministrul României, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de altă parte, cerere formulată de Preşedintele României.
Pe 3 august, preşedintele Klaus Iohannis a transmis la CCR o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională în relaţia cu prim-ministrul, şeful statului motivând că Viorica Dăncilă nu l-a informat că intră în concediu şi că a desemnat un alt membru al Guvernului să exercite atribuţiile sale.
În cererea adresată Curţii este invocată Decizia nr. 247/2018 semnată de Viorica Dăncilă, potrivit căreia, în perioada 6 - 13 august, Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, exercită atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News