Un artist plătit de Primăria Târgu Jiu pentru a le cânta elevilor din ani terminali, cu ocazia încheierii studiilor, le-a adresat acestora insulte și amenințări, în cadrul concertului care a avut loc pe stadionul din oraș.
După ce spectatorii ar fi aruncat mai multe obiecte pe scenă, artistul Petre Ștefan a început să îi înjure și să îi amenințe. În comentariile clipurilor apărute după eveniment, oamenii îl condamnau atât pe artist, cât și pe edilul din Târgu Jiu, care a ales să plătească niște cântăreți de muzică urbană pentru festivitatea unor adolescenți.
La acest eveniment au participat tineri cu vârste de peste 14 ani, iar Primăria Târgu Jiu a cheltuit pentru acest spectacol suma de 100.000 de lei. Artiștii ar fi fost plătiți cu 70.000 de mii de lei.
Concertul a avut loc chiar dacă profesorii se aflau în grevă, iar elevii mediile neîncheiate, spre indignarea mai multor părinți și profesori. În afară de Petre Ștefan, pe scenă pe scena amenajată la stadion au mai urcat Oscar și DJ Freelook.
Jurnalistul local, Narcis Daju, a descris atmosfera de la concertul plătit din bani publici, pe rețeaua de socializare Facebook.
„Așa a fost sâmbătă seara, la concertul de 100.000 de lei, prin care Primăria Târgu Jiu a sărbătorit absolvenții de licee din oraș.
Dacă vi se pare că ”artiștii” erau fumați, să știți că nu e chiar așa. Doar au discutat și ei, amical, cu tinerii prezenți:
”Să m*ară mă-**-n chin și-n ca**er”.
”Să fie-n pi*da lu' m*-*a”.
Acești artiști n-au ajuns întâmplător la Târgu Jiu. Cea mai urmărită piesă a lor zice la refren așa:
”Să sară toată șatra,
Pi**ele să-și miște bu*a”.
Deci specialiștii din Primărie și domnul primar au ascultat, le-a plăcut, i-au găsit liberi pe artiști, i-au tocmit cu 70.000 de lei și i-au luat. Restul, până la 100.000 au fost scena și alte mărunțișuri”, a scris jurnalistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu