Concert cu opt morţi în SUA. S-a deschis anchetă penală

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Detectivii Departamentului de Omucideri și Narcotice din Houston fac cercetări penale după ce, în timpul audierilor ce au avut loc după concertul în urma căruia au murit 8 oameni, au fost persoane care au spus că „un individ injecta droguri altor persoane”.

Șeful poliției municipale, Troy Finner, a declarat că Departamentul de Omucideri și Narcotice a deschis o anchetă penală, în urma unor rapoarte neconfirmate, conform cărora cineva din public „injecta alte persoane cu droguri”, potrivit Reuters.

În timpul concertului, oamenii au început să cadă inconștienți, unii aparent suferind un stop cardiac sau alte probleme medicale, au declarat oficialii reporterilor în afara locației unde avea loc evenimentul, la care participau 50.000 de persoane. Câteva minute mai târziu, haosul a fost declarat „un incident cu victime în masă”.

„S-a întâmplat dintr-o dată. Părea că tocmai s-a întâmplat... în doar câteva minute", a declarat șeful adjunct executiv al poliției din Houston, Larry Satterwhite, care a fost încă de la început în zona evenimentului.

Satterwhite a spus că s-a întâlnit imediat cu promotorii evenimentului și aceștia au fost de acord să oprească spectacolul. Oficialii au spus că spectacolul s-a încheiat înainte de ora 22.10.

Persoane injectate cu droguri

Finner a spus că printre „narațiunile” analizate de poliție s-au numărat rapoarte care sugerau că „un individ injecta alte persoane cu droguri”.

Un raport implică un ofițer de securitate „care a simțit o înțepătură în gât” în timp ce încerca să rețină sau să apuce pe cineva și apoi a căzut inconștient. El și-a revenit după ce i s-a administrat un antidot opioid, a spus Finner, citând o relatare a medicilor care l-au tratat pe ofițer și care au observat un semn a ceea ce ar fi putut fi un ac pe gâtul acestuia.

Polițiștii așteaptă și autopsiile persoanelor decedate, pentru a stabili cauzele morții, dar spun că unele victime au fost călcate în picioare.

25 de persoane au fost duse la spitale, unele dintre ele în stop cardiac, iar 13 sunt încă internate sâmbătă - cinci sub 18 ani, a declarat primarul Sylvester Turner reporterilor. Opt oameni au murit. Majoritatea aveau vârste cuprinse între 14 și 27 de ani, a mai spus Turner.

Busculada s-a produs la deschiderea festivalului de muzică Astroworld. Fanii s-au năpustit spre scenă în timpul deschiderii festivalului din Houston, vineri, au anunțat autoritățile.

Șeful pompierilor din Houston, Samuel Peña, a confirmat cifrele privind numărul victimelor la o conferință de presă organizată sâmbătă dimineața devreme, scrie Reuters.

Peña a declarat că, vineri, în jurul orei 21.00, mulțimea care se adunase pentru un spectacol al rapperului Travis Scott a început să se împingă spre partea din față a scenei, provocând panică. Oamenii au căzut inconștienți, iar haosul a escaladat până la ora 21.38, când a fost declanșat un „incident cu victime în masă", a spus el.

The Houston Chronicle a declarat că Scott s-a oprit de mai multe ori în timpul spectacolului de 75 de minute când a observat busculada și a cerut paznicilor să se asigure că spectatorii sunt bine.

50.000 de persoane au mers la festivalul care urma să țină două zile, însă cea de-a doua zi a festivalului a fost anulată, scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel