Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi găzduieşte, miercuri, în cadrul Stagiunii "Cartografii sonore", un concert de jazz susţinut de A-C Leonte Band, una dintre cele mai în vogă formaţii de jazz ale momentului.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis Agerpres, programul este inspirat de Harta La Transilvania, de la 1690.
Programul concertului va include compoziţii originale prin care trupa s-a făcut remarcată pe scenele celor mai importante festivaluri de jazz din ţară, dar şi piese de pe albumul lansat recent, "Dream House". Iubitorii muzicii bune vor descoperi un concept muzical distinct, marcat de originalitatea compoziţiei şi a mixului de stiluri jazz cu inflexiuni alese. A-C Leonte este considerată la ora actuală una dintre cele mai bune voci feminine ale scenei de jazz românesc, dar şi din zona muzicală underground, în care s-a impus prin albumul "Angel minus Wings". A lansat, în 2014, albumul său de debut, intitulat "Secret Lover", considerat primul album de autor creat de o solistă de jazz din România.
Harta foarte detaliată a Transilvaniei a apărut în celebra lucrare "Atlante Veneto", a lui Vincenzo Maria Coronelli, în 1690. Cartograf, cosmograf, creator de globuri pământeşti, geograf, editor, Coronelli este o figură enciclopedică de sfârşit de secol XVII şi început de secol XVIII italian. Cultura şi preocupările sale din domenii diferite se reflectă în hărţile pe care le-a creat, ce cuprind informaţii variate. Este şi cazul acestei hărţi a Transilvaniei, cu denumiri ale localităţilor în mai multe limbi, cu referinţe la Antichitate, dar şi la episoade din istoria recentă, se arată în comunicat.
Mai multe despre istoria acestei hărţi vor fi prezentate de muzeograful Despina Haşegan.
Intrarea va fi liberă, prin rezervare direct pe site-ul Muzeului Hărţilor (locurile fiind limitate), la adresa: http://www.muzeulhartilor.ro/event-item/cartografii-sonore-la-transilvania/
Evenimentul este organizat de UCIMR în parteneriat cu Fundaţia Mihai Eminescu Trust, cu scopul de a promova istoria şi patrimoniul spaţiului transilvănean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu