Publicitate
Artista româncă Inna va susţine un concert, pe data de 17 mai, la Arenele Romane din parcul Carol din Bucureşti, în cadrul seriei de evenimente Vodafone Best Music.
În deschiderea concertului susţinut de Inna vor cânta Play & Win, Akcent şi Alex Velea, iar trupa Sensor va fi special guest, informează Mediafax.
Cântăreaţa în vârstă de 24 de ani, pe numele real Elena Alexandra Aposteanu, este considerată un fenomen pe scena muzicii dance, cucerind, în foarte scurt timp, cluburile din Europa şi Orientul Mijlociu. În doar doi ani, Inna a devenit un nume important în întreaga Europă, iar piese precum „Hot“, „Amazing“ şi „Deja Vu“ au ajuns pe primele locuri în topurile muzicale internaţionale. Inna este primul artist român care s-a situat pe poziţia întâi într-un top realizat de celebra revista americană Billboard, iar anul trecut a câştigat cinci premii la Romanian Music Awards. Recent, ea a fost recompensată cu un disc de platină în Franţa, pentru vânzarea a 100.000 de unităţi ale albumului „Hot“, dar şi cu un disc de aur în Olanda, pentru 25.000 de unităţi vândute ale aceluiaşi material discografic.
În decembrie 2010, Inna a primit European Border Breakers' Award (EBBA), distincţie acordată artiştilor noi pentru succesul obţinut cu primul album lansat.
Prin programul Vodafone Best Music, Vodafone a fost sponsorul oficial al mai multor concerte susţinute de mari artişti în România, precum Rolling Stones, Madonna, Shakira, Beyonce, Depeche Mode. Concertul Innei este cel de-al doilea eveniment muzical al anului „powered by Vodafone“, după Bon Jovi, anunţat pentru 10 iulie în Capitală.
Biletele pentru concertul Innei se găsesc în reţeaua Eventim la o singură categorie de preţ, în presale - 80 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu