Traficul rutier va fi restricţionat, miercuri, în apropierea Stadionului 'Naţional Arena' unde va avea loc un concert al trupei Metallica, a anunţat Brigada Rutieră.
Potrivit sursei citate, circulaţia se va închide progresiv, în funcţie de afluenţa publicului şi dacă situaţia o va impune, după cum urmează:
- începând cu ora 12,00, pe Strada Maior Coravu, între Şoseaua Mihai Bravu şi intrarea în Stadionul "Naţional Arena", precum şi pe străzile care intersectează şi acced în acest tronson;
- Bulevardul Pierre de Coubertin, între Strada Vatra Luminoasă şi rondul de la intrarea în stadion sau Şoseaua Pantelimon şi rondul de la intrarea în stadion, precum şi pe străzile care intersectează şi acced în acest tronson;
- banda I de circulaţie de pe Strada Vatra Luminoasă, între Strada Tony Bulandra şi Strada Pierre de Coubertin;
- Strada Tony Bulandra, între Vatra Luminoasă şi rond Strada Maior Coravu;
- Strada Sg. Vasile Şerbănică între Bulevardul Basarabia şi intrarea în stadion (parcarea C).
Poliţiştii solicită conducătorilor de autovehicule să folosească mijloacele de transport în comun pentru a evita blocajele de trafic, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate sau cât mai departe de arena sportivă, să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate, să respecte semnalele poliţiştilor rutieri şi recomandările acestora şi să evite pe timpul deplasării manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu