Concluzia lui Chirieac după rebeliunea mercenarilor lui Prigojin în Rusia

Analistul politic Bogdan Chirieac a spus care sunt îngrijorările cu privire la situația din Rusia după rebeliunea mercenarilor lui Prigojin.

'Este foarte simplu și la vedere ce s-a întâmplat. Prigojin și criminalii lui mercenarii nu au mai fost plătiți de multă vreme și era conflict cu Kremlinul. Nu îndrăznea să îl atace direct pe Putin și atunci îl ataca pe ministrul Apărării, pe Șoigu, care, atenție, este tot criminal de război. Era să se întâmple cel mai negru coșmar al lumii libere: Rusia să cadă în haos și 7.000 de focoase să ajungă la cheremul cui se nimerește. Ar fi putut fi vândute în Irak, Siria sau către ISIS.', a declarat Bogdan Chirieac.

'Putin s-a speriat, a părăsit Moscova, ceea ce nu e de bine. Populația a fraternizat cu Wagner. La Rostov-pe-Don am văzut imaginile. Se pare că și în Moscova, cam aceasta este starea de spirit. Brusc și Putin și-a dat seama că este în afara timpului și a istoriei. A venit Lukașenko din Belarus, pe vremuri se spunea că este ultimul dictator din Europa, dar, acum, l-a depășit Putin. Și i-a zis Lukașenko lui Evgheni să meargă la el la Minsk, că îl apără, și să bage oamenii în cazărmi. Și asta s-a întâmplat.', a spus Bogdan Chirieac.

'Cu toții suntem îngrijorați de ce s-ar putea întâmpla în Rusia, unde am dori să se întâmple un transfer al puterii, dacă se poate, către cineva mai rațional, eventual, care să oprească războiul din Ucraina, deși războiul nu se poate opri complet. Vă dați seama că rușii ar considera asta o trădare. Însă, o schimbare anarhică de putere în Rusia nu este în interesul nimănui!', a mai zis analistul politic Bogdan Chirieac, în emisiunea moderată de Andreea Crețulescu, de la România TV.

Citește și - Prigojin a primit apelativul de 'clovn' după ce a anunțat că mercenarii Wagner se întorc din drumul spre Moscova

Vezi și - Imagini virale din Rostov pe Don. Ovații la adresa trupelor Wagner / video

Luptătorii Wagner au fost ovaționații, sâmbătă, în orașul Rostov pe Don.

În orașul Rostov pe Don, ocupat de trupele Wagner sâmbătă dimineața, populația civilă i-a ovaționat pe luptătorii lui Prigojin, după ce aceștia au amenințat puterea de la Kremlin printr-un marș întrerupt chiar înainte de a ajunge la Moscova.

„În opoziție cu Putin, poporul rus iese pe străzile din Rostov, scandând:

„Wagner, Wagner, Wagner”

Acest lucru este departe de a se termina…“, se arată într-o postare a Visegrad24 pe Twitter. Vezi imaginile aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel