Un elev al unei școli din Țara Galilor, pe care președintele SUA, Barack Obama, și premierul Marii Britanii, David Cameron, au vizitat-o joi, a rămas cu impresia că liderul de la Casa Albă "vrea să vândă înghețată".
Înaintea de a merge la summit-ul NATO de la Newport pentru a discuta problemele importante ale lumii, Barack Obama și David Cameron au vizitat școala primară Mount Pleasant din Țara Galilor, scrie Daily Mail, potrivit stirileprotv.ro. Numărându-se printre cei care au scris cărți poștale adresate liderilor ce participă la summit, elevii acestei școli și-au exprimat dorința ca lumea să se schimbe atunci când ei vor crește. Mesajele lor le vor fi prezentate liderilor NATO.
Despre impresiile cu care a rămas după vizita celor doi oficiali, a povestit pentru ITV News și Ben Thornton, alev al școlii Mount Pleasant.
"Eram foarte, foarte speriat, dar mama și tata mi-au spus că este un om obișnuit!", a declarat el.
"La sfârșitul zilei m-am simțit foarte entuziasmat că i-am întâlnit pe președinte și pe premier, ceea ce a fost extraordinar. I-am citit cu voce tare de ce îmi place Țara Galilor și am încercat să prezint școala. Poate va reveni", a adăugat el. "Nu ai această oportunitate în fiecare zi, nu?", i-a spus el reporterului, după care, cu un ton ușor confuz, a adăugat: "Cred că vrea să vândă înghețata sau ceva de genul acesta".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News