Concluzii ale Colegiului Medicilor despre morțile suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon din București - Video / Live text

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Colegiul Medicilor din Bucureşti a prezentat miercuri dimineață concluziile anchetei de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală. 

Video

Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană

- În cazul în care și ancheta Parchetului va stabili că nu a fost vorba despre greșeli medicale, Colegiul Medicilor va fi 'intransigent' cu persoana care a lansat aceste acuzații, a zis Cătălina Poiană.

- Toată această situație dramatică pe care o trăim de o lună zdruncină profund încrederea în actul medical și în corpul medical, iar acest lucru este mai mult decât regretabil. Aici, la Colegiul Medicilor București, susținem medicii care își desfășoară activitatea cu devotament și cu empatie', a spus președintele Colegiului Medicilor din București.

- Este o situaţie fără precedent, o situaţie care a adus grave prejudicii relaţiei de încredere între medic şi pacient şi consider că noi, la Colegiul Medicilor Bucureşti, avem datoria, avem responsabilitatea de a veghea ca actul medical să se desfăşoare în condiţii corecte, ca actul medical să fie făcut în folosul pacientului.

- Este, de asemenea, adevărat că ori de câte ori există informări sau sesizări care au de-a face, cel puţin cum a fost în această situaţie, cu decesul unor pacienţi sau cu alte situaţii critice, ele trebuiesc lămurite şi cel care trebuie să primeze întotdeauna este adevărul. Fără adevăr, fără comunicare, fără comunicare corectă şi echidistanţă, fără transparenţă, nu putem merge mai departe.

- Este adevărat că absolut toţi cei care greşesc trebuie să plătească. Deci întotdeauna greşelile trebuiesc recunoscute, corectate şi cei care fac aceste greşeli trebuie să răspundă. Dar în acelaşi timp, ca şi Colegiu al Medicilor din Municipiul Bucureşti, suntem aici ca, dincolo de vegherea actului medical, să respectăm onoarea corpului medical şi considerăm că în condiţiile în care ceea ce s-a cercetat aici dovedeşte că actul medical a fost un act corect, că medicii şi-au făcut datoria şi nu uitaţi, vorbim despre medici din ATI, medicii din ATI sunt medici a căror încărcare profesională şi grad de burnout este ieşit din comun, este una dintre specialităţile deficitare în toate spitalele din Bucureşti, presiunea care este exercitată asupra medicilor din anestesie şi terapie intensivă este una de excepţie, este una dintre cele mai grele şi cu mare responsabilitate dintre specialităţile medicale

- Considerăm că în condiţiile în care actul medical se dovedeşte a fi unul corect, datoria noastră este aceea de a face acest adevăr public. Este responsabilitatea noastră faţă de corpul medical, este responsabilitatea noastră faţă de familiile acestor pacienţi care probabil că şi-au pus foarte multe întrebări în toată această perioadă şi toată această situaţie a fost o încărcătură şi mai mare de suferinţă asupra lor

Prof. Univ. Dr. Liana Pleș: 

- Din dosarele pe care le-am avut, am urmărit, în primul rând, discuția cu medicii. Trebuie să vă spun că, în unele cazuri, au fost implicați mai mulți medici din aceeași secție, de la 2 la 6 medici.

- Comisia a constatat că toate cazurile din ATI reprezentatu cazuri critice, majoritatea transferuri din alte secții ale spitalului. Unele cazuri erau deja cu stop resuscitat sau neresuscitat din afara spitalului. 

-  Am analizat întreaga evoluție a fiecărui pacient în spital. Ne-am focalizat pe momentul incriminat.

- Am verificat dacă există protocoale ale Societății Române de Anestezie și dacă acestea sunt cunoscute. Am verificat punctual consemnările din foaia de observație, dacă dozele au fost administrate în concordanță sau dacă s-au adaptat fiecărui situații clinice ale pacienților. În toate cele 17 cazuri nu s-a constatat că există abateri sau că s-ar fi făcut un act deliberat criminal.

- Întotdeauna, probabil că, aceste sesizări au la bază și o serie de neînțelegeri, incongruențe să zicem, în rândul personalului medical. Medicii au spus că au avut în permanență la dispoziție toate echipamentele și toate dozele de medicamente necesare. Existau, nu au fost probleme de aprovizionare. Ne-au spus că au făcut tot posibilul, mai ales în cazuri care erau disperate! Dar, trebuie neapărat să vă spun ce mi-au zis acum, respectiv că sunt extrem de amenințați. Lucrează sub presiune. Pacienții, ca urmare a acestei situații, nu mai au încredere. De multe ori, pacienții le pun sub semnul întrebării competența, deși poate unii medici nici măcar nu au fost implicați în cazul acesta. Una dintre doamnele doctor, de vârsta mea,  mi-a spus că o femeie care urma să primească o anestezie a întrebat-o dacă a administrat vreodată o anestezie generală și dacă știe să facă acest lucru. Vă dați seama că nici pentru ei nu este comod, dacă nu există o relație de încredere medic - pacient, atunci nu poate să meargă bine actul medical. Din punct de vedere medical, nu am elucidat, nu știm de ce a fost făcută această sesizare, ce a stat la baza acestei sesizări.

Prof. Univ. Dr. Lucian Negreanu:

- Au fost audiați medicii, au fost analizate documentele.

- Noradrenalină se administrează de către medicii anesteziști.

- Decesele s-au produs la ore diferite  (...) Nu a existat la vreun caz să nu fi fost făcut tot ce se putea la fiecare secție în parte.

- Ne-am uitat la întreaga evoluție la aceste cazuri. Am ascultat fiecare medic în parte și la Comisia de disciplină. Nu a existat, nici documentat, nici din afirmații vreo dovadă că s-ar fi intervenit nemedical asupra medicației pacienților.

- Am auzit niște afirmații neadevărate în spațiul public privind mortalitatea la Terapia Intensivă, că a depășit și perioada pandemiei.

- Este de neimaginat, nu este nicio dovadă că cineva ar fi avut intenția că a vrut să facă rău pacienților. În unele cazuri s-au făcut eforturi supra-omenești.

- Este o judecată profesională.

--------------------------------------

Amintim faptul că a izbucnit un imens scandal în urma acuzațiilor aduse de un asistent medical, care ar fi spus faptul că în perioada 4-7 aprilie în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Sf. Pantelimon din București ar fi murit 17 pacienți din cauză că le-a fost redusă doza de Noradrenalină, medicament care îi ține în viață pe bolnavii intubați.

Începând cu ora 11:00, va avea loc o conferință de presă la sediul CMMB, susținute de către:


• Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană – Președintele CMMB
• Prof. Univ. Dr. Liana Pleș – Președintele Comisiei de Disciplină a CMMB
• Prof. Univ. Dr. Lucian Negreanu – Vicepreședinte al CMMB și președintele Comisiei de Jurisdicție Profesională 

'Înțelegem că este posibil ca în contextul zilei de 1 mai și a perioadei imediat următoare, organizarea acestor declarații de presă să nu fie în cel mai potrivit moment, dar ținând cont de impactul public al acestui subiect și având totodată în vedere angajamentul CMMB de a prezenta public rezultatele investigației derulate de către Colegiu imediat ce acestea sunt disponibile, am decis organizarea, fără nicio amânare, în virtutea unei comunicări transparente și echidistante', a transmis Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană – Președintele CMMB.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel