Femeia a murit în timpul travaliului pentru că anestezistul spitalului Vişeul de Sus se afla în dimineața respectivă la Spitalul Municipal Sighetul Marmației unde este angajat cu jumătate de normă. Medicii au stabilit cauza decesului şi susţin că femeia a murit în urma rupturii unui anevrism al arterei cerebrale şi a unei hemoragii masive intracraniene.
"Direcția de Sănătate Publică Maramureș a transmis Ministerului Sănătății un raport privind verificările efectuate în cazul pacientei decedate la Spitalul Orășenesc Vișeul de Sus Maramureș.
Conform raportului, pacienta s-a prezentat la Spitalul Orășenesc Vișeul de Sus în data de 7 decembrie 2011 ora 3.15, având o sarcină normală la termen.
În data de 8 decembrie 2011 ora 9.45 a început travaliul în mod normal. Între orele 11.00 – 12.00, pacienta a acuzat tulburări de vedere, iar ulterior a intrat în stop cardiorespirator.
Din raportul autopsiei rezultă că pacienta a suferit o ruptură a unui vas cerebral prezentând o hemoragie cerebrală masivă.
S-a încercat resuscitarea pacientei de către medicii prezenți , însă acest demers a rămas fără rezultat.
Conform raportului, medicul anestezist angajat cu normă întreagă la Spitalul Orășenesc Vișeul de Sus, se afla în dimineața respectivă la Spitalul Municipal Sighetul Marmației unde este angajat cu jumătate de normă.
Având în vedere concluziile transmise, Ministerul Sănătății consideră că, acest caz este de competența Colegiului Medicilor pentru investigarea aspectelor medicale şi a unei eventuale culpe medicale, cât și a Consiliului Local în subordinea căruia se află Spitalul Vișeul de Sus pentru dispunerea de măsuri administrative", se arată în raport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News