Au început filmările pentru cel de-al 17-lea sezon „Te cunosc de undeva!”, care va putea fi urmărit în curând, la Antena 1, iar show-ul vine cu o mulţime de surprize.
Emi şi Cuza, Ana şi Monica Odagiu, Maria Buză şi Paula Chirilă, Alexia Talavutis şi Dima Trofim, Jazzy Jo şi Zarug, Carmen Chindriş şi Romică Ţociu, Ilona Brezoianu şi Florin Ristei şi Anisia Gafton şi Ionuţ Rusu vor face spectacol la dublu, în curând, la Antena 1. Totodată, începând din acest sezon, Pepe se alătură spectaculosului joc al transformărilor, de data aceasta în calitate de prezentator, alături de Alina Puşcaş.
Dacă pentru Cuza, scena Te cunosc de undeva! nu este deloc străină, Emi participă pentru prima oară în calitate de concurent al transforming show-ului de la Antena 1: „Momentul când am primit invitaţia de a face echipă cu prietenul meu cel mai bun, Cuza, ne-a bucurat pe amândoi, pentru că el a mai fost acum vreo cinci ani cred, şi mi-a tot zis trebuie să facem asta împreună, că e frumos rău!”, a declarat Emi de la Noaptea Târziu.
Pentru Zarug, show-ul este o noutate, însă „am primit propunerea de a participa cu reţinere şi oareşce frică. Eu sunt o fire foarte emotivă şi genul ăsta de performance foarte public mă şi sperie, dar mă şi ambiţionează să văd de ce sunt în stare”.
Alexia Talavutis face din nou echipă cu Dima Trofim, de data aceasta pe scena Te cunosc de undeva!. „Îmi place mult formatul emisiunii şi mă bucur mult să fac parte din sezonul 17 Te cunosc de undeva!, cu atât mai mult cu cât voi face din nou pereche cu Dima Trofim. Avem sute de ore petrecute împreună pe scenă, pe platourile de filmare şi multe amintiri din perioada Lala Band cu turnee. Acesta cred că este cel mai mare avantaj al nostru, că ne cunoastem atat de bine. Cea mai mare provocare este să ne apropiem cât mai mult de artişti mari precum Whitney Houston, Prince sau Lady Gaga. Suntem pregătiţi să primim în viaţa noastră orice personaj şi să muncim la dublu!”, a declarat Alexia, în vreme ce partenerul ei, Dima, a mărturisit: „Nu este pentru prima dată când particip la Te cunosc de undeva!, dar este pentru prima dată când am emoţii teribile! Şi nu, nu pentru că fac echipă cu Alexia, pentru că ne ştim de multă vreme, e un profesionist! Altcineva mă face să am emoţii cât Casa Poporului – are 68 de cm, are aproape 8 kg şi dacă se uită urât la mine, sunt capabil să intru în pământ de ruşine! O cheamă Ania şi este fiica mea şi, totodată, motivul pentru care, acum, Te cunosc de undeva! înseamnă altceva pentru mine! Vreau să o fac mândră pe fetiţa mea! Nu mai spun că mai e cineva care se uită cu ochi critic - iubita mea. Aşadar, va fi interesant. Pentru ele, dar mai ales pentru mine! Abia aştept!”, a mai spus Dima.
Împreună cu un veteran al show-ului, Romică Ţociu, va face de data această echipă şi spectacol la dublu Carmen Chindriş: „Pentru mine, participarea la acest transforming show reprezintă o provocare mare, cu bucurii, emoţii şi dorinţa de a excela şi a le arăta oamenilor că pasiunea pentru cântat şi actorie poate depăşi orice aşteptări. Vă promit că veţi cunoaşte o Carmen Chindriş cameleonică, ce se transformă de la un personaj la altul şi este fericită că poate trăi experienţe speciale, în cadrul acestui show minunat. Mai mult de atât, alături de Romică sunt sigură că echipa noastră va duce distracţia la cote maxime!”, a mărturisit Carmen, în vreme ce Romică a completat: „Sezonul acesta vom vedea lucruri foarte interesante la Te cunosc de undeva! şi spun asta pentru că şi concurenţii acestui sezon sunt unii foarte interesanţi. Sunt cupluri fenomenale, majoritatea vin din cu totul alte domenii, aşa că joacă la surpriză. Iar avantajul va fi clar al publicului, căci vor avea parte de foarte multe surprize!”, a mărturisit Romică Ţociu, care a mai completat: „E prima mea colaborare cu Carmen, am descoperit o fată extraordinară, un personaj foarte interesant, unde mai pui că vine şi dintr-o zonă unde bunul simţ şi calitatea omului sunt primordiale, vorbesc acum de Maramureş. O voi scoate din confortul de acolo şi o voi duce direct în cuşca cu lei de la Te cunosc de undeva!”.
Concurenţa se anunţă a fi una acerbă şi în acest sezon, iar asta o spune chiar Maria Buză, cea care în acest sezon va face echipă cu Paula Chirilă: „Din nou la Te cunosc de undeva!. Unii vor spune că nu mai era cazul să reapar, alții se vor bucura, iar eu îi înțeleg, deopotrivă, și pe unii, și pe alții. Părea un capitol încheiat în viaţa mea artistică, dar n-am putut rezista provocării unui duet cu Paula Chirilă. Este o actriță pe care o admir, un om de care îmi place, o mamă luptătoare, un om integru, mai pe scurt. Sigur, vom face o echipă extraordinară! Ceilalți concurenți să facă bine să își ia notițe! "Torpilele", adică noi, distrugem tot în jurul nostru!”, a spus, râzând, Maria, în vreme ce Paula a completat: „M-am bucurat foarte mult atunci când am primit propunerea, pentru că mai participasem în urmă cu vreo 3-4 ani şi a fost o experienţă fabuloasă. Mi-am propus să mă bucur de fiecare secundă pe care o petrec în acest show, începând cu antrenamentele, repetiţiile şi filmările de la platou, care nu sunt deloc uşoare. Am primit cu mare bucurie vestea că partenera mea în acest sezon al duetelor va fi Maria Buză, pentru că este un om pe care îl admir din tot sufletul meu, o actriţă extraordinară, un om care aduce foarte multă bucurie, în fiecare secundă, în ochii celor care îi sunt aproape. E o artistă desăvârşită şi cred că am numai de învăţat de la ea. E o bucurie de om şi sunt convinsă că vom face un cuplu foarte bun. O admir şi o iubesc de foarte mulţi ani şi sunt o norocoasă ca fac echipă cu ea în acest sezon!”, a mărturisit Paula Chirilă.
Un alt cuplu care va face senzaţie pe scena transforming show-ului Te cunosc de undeva! în cel de-al 17-lea sezon este cel format din Ilona Brezoianu şi Florin Ristei. Prieteni de multă vreme, cei doi au primit propunerea de a participa „cu mult drag şi multă bucurie!”, a mărturisit Ilona, care a mai spus : „Ne-a plăcut că suntem în echipă, în sezonul acesta şi că poţi să te bazezi pe cineva care cântă mai bine (arătând spre colegul său, Florin Ristei), în vreme ce acesta a completat imediat: „sau pe cineva care dansează mai bine, arătând spre colega sa, Ilona!” şi să ai şansă să şi câştigi emisiunea asta, dacă vii cu Florin, aviz altor echipe, pentru alte sezoane!”, a mai spus Ilona. La rândul său, Florin mărturiseşte: „Nu concurăm cu nimeni sezonul ăsta, noi l-am gândit ca un sezon în care vin nişte perechi de artişti, fac o găşcă mare şi se distrează. Am trecut demult de faza cu puncte şi câştigători, nu suntem ofticoşi, vrem doar să ne distrăm şi să facem momente de arătat nepoţilor! Ah, şi încă ceva, să nu fim ultimii, că nu se place! Eventual, dacă se poate, să luăm să câştigăm, cu note cât mai mari!”.
Surorile Ana şi Monica Odagiu vor face şi ele echipă în acest sezon al duetelor Te cunosc de undeva!: „Pândim de foarte mult timp acest transforming show şi ne bucurăm că în sfârşit suntem aici. Suntem entuziasmate, pentru că Te cunosc de undeva! înseamnă o experienţă completă, în care trebuie să excelezi pe toate planurile, şi ne referim aici la muzică, dans, actorie, deci nu e deloc de joacă”, au mărturisit Ana şi Monica.
Un alt cuplu în care comedia va fi la superlativ se anunţă a fi cel format din Anisia Gafton şi Ionuţ Rusu. Cei doi vor face pentru prima oară echipă pe scenă, iar Te cunosc de undeva! promite să îi pună la încercare din greu: „Mă bucur extrem de mult că particip la acest show, mai ales că voi face echipă cu Ionuţ. Este un actor de comedie foarte talentat şi un prieten bun. O să vă spun şi un secret, dar să nu-l mai spuneţi nimănui, în mod cert avem un avantaj – faptul că ne cunoaştem de ceva vreme şi ne ştim toate calităţile şi toate metehnele. Ionuţ este un om foarte muncitor şi foarte pasionat de arta aceasta de a imita şi a reproduce personaje, la fel ca şi mine, de altfel, deci zic eu că vom face echipă bună!”, a mărturisit Anisia, în vreme ce Ionuţ Rusu a dezvăluit cum a primit el propunerea de a participa la acest show: „În contextul în care eu n-am nicio treabă cu muzica, am fost întâi amuzat! Apoi mi-am amintit cât de mult îşi doreşte mama mea să particip, încă de când aveam eu 16 ani, deci am şanse să nu mă mai certe în viaţa mea pentru asta!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu