Uniunea Scriitorilor din România inițiază un concurs de burse de creație literară pentru tinerii scriitori (cu vârsta până în 35 de ani), indiferent dacă sunt sau nu sunt membri U.S.R., autori manifestați în orice gen literar.
„Tinerii scriitori interesați sunt invitați să expedieze la Secretariatul U.S.R. dosarele de aplicație la bursa de creație literară. Dosarele vor cuprinde un CV literar, un fragment literar reprezentativ pentru creația tânărului scriitor și proiectul care se va materializa prin publicarea unui volum.
Comitetul Director al U.S.R. îi va selecta, în urma analizării dosarelor, pe cei doi câștigători ai concursului de burse de creație literară. Cei doi tineri scriitori vor primi, timp de șase luni, câte 2.000 lei net lunar. La finalul perioadei de șase luni, beneficiarii bursei de creație literară vor prezenta Comitetului Director al U.S.R. manuscrisul finalizat sau o parte semnificativă din el.
Volumele tipărite vor apărea cu mențiunea: „Autorul acestei cărți a beneficiat de bursa de creație literară pentru tinerii scriitori oferită de Uniunea Scriitorilor din România".
Dosarele pot fi expediate prin poștă până la data de 15 august 2019, cu mențiunea Concurs de burse de creație literară, pe următoarea adresă: Calea Victoriei, nr. 133, sector 1, București, cod poștal 010071." arată un comunicat al Uniunii Scriitorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu