Cea de-a doua ediţie a Concursului de creaţie literară "Vasile Voiculescu" va avea loc joi, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I" din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al bibliotecii, concursul este organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, în parteneriat cu Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti şi Editura Universitară "Carol Davila", scrie Agerpres.
"Poemele celor zece finalişti medicinişti vor trebui să treacă prin 'furcile caudine' ale juriului de excepţie alcătuit din scriitorul şi jurnalistul Dan Cipariu, poetul şi scenaristul Florin Iaru, scriitorul şi medicul Bogdan Popescu, precum şi câştigătorul primei ediţii a Concursului "Vasile Voiculescu" din 2018, absolvent al UMF "Carol Davila", poetul Ioan Mirea", precizează sursa citată.
La ediţia de anul acesta a concursului s-au înscris 72 de studenţi şi medici cu aproape 200 de poezii, dintre care juriul a ales 10 finalişti, care vor avea ocazia să îşi recite personal creaţiile în faţa invitaţilor sau să apeleze la ajutorul trupei de actori amatori MD Drama, alcătuită din studenţi ai UMF "Carol Davila".
La finalul serii, juriul va delibera şi va alege cele mai bune poezii pentru a le premia.
Alături de concurenţi se vor afla pe scenă, pentru a aduce şi mai multă emoţie în seara concursului, artişti ai Filarmonicii "George Enescu": Nicolae Maxim (flaut), Alina Toma (vioară), Ilinca Lorentz (glockenspiel).
Organizatorii celei de-a doua ediţii a concursului vor oferi anul acesta premii ce depăşesc ca valoare suma de 2.000 de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News