Concursul Național de Scenarii și-a desemnat finaliștii

concursul_national_de_scenarii
concursul_national_de_scenarii

Juriile Concursului Național de Scenarii, organizat de HBO România în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania - Ediţia 2012, au desemnat cele nouă scenarii finaliste din acest an, urmând ca sâmbătă, 9 iunie, să fie anunțați câștigătorii celor trei secțiuni.

Toți autorii celor nouă scenarii desemnate finaliste ale Concursului Naţional de Scenarii din 2012 sunt câştigători ai Premiului HBO - 3 zile la TIFF.

Anunţarea câştigătorilor celor 3 secţiuni se va face sâmbătă, 9 iunie, în cadrul galei de decernare a premiilor celei de-a unsprezecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), ce urmează să se desfăşoare la Cluj-Napoca, în perioada 1-10 iunie 2012.

Iată finaliştii celor 3 secţiuni, în ordine aleatorie:

Pentru categoria scenariu de lungmetraj: Anca Buja şi Cristi Iftime, cu scenariul “Maritza”; Raluca Poenaru, cu scenariul “Cadoul Roz” și Cristina Bîlea, cu scenariul “Vara s-a sfârşit”.

Pentru categoria scenariu de scurtmetraj: Dumitrescu Marilena, cu scenariul “Odihna veşnică”; Adina Militaru, cu scenariul “Dus întors: 3 minute” și Bogdan Constantin Benea, cu scenariul “Ultima staţie”.

Finaliștii acestor două secțiuni au fost desemnați de un juriu format din: Cristina Corciovescu – Critic de film; Gabriela Ceuţă - Development & Research Manager HBO; Ana Maria Sandu – Scriitor / Jurnalist; Mihai Chirilov – Director artistic TIFF / Critic de film și Marian Crişan – Regizor / Scenarist.

Pentru categoria scenariu de documentar: Andrei Dăscalescu pentru scenariul „100.000 km în jurul Pământului, pe jos, în opinci”;  Adina Popescu şi Iulian Manuel Ghervas pentru scenariul „10 perfect”, precum și Tudor Buican pentru scenariul „Săritorul”.

La această ultimă secțiune, juriul care a desemnat finaliștii a fost format din: Cristina Corciovescu – Critic de film; Adina Pintilie - Regizor; Ana Maria Sandu – Scriitor / Jurnalist; Aurelian Nica – Original Production Manager HBO și Mihai Chirilov – Director artistic TIFF / Critic de film.

Cei trei câștigători ai concursului vor primi, pe lângă premiul HBO - 3 zile la TIFF, și bani, iar dacă scenariul declarat câştigător este realizat de mai mulţi autori, premiul oferit urmează a fi împărţit în mod egal între aceştia.

Premiilor pentru cele trei scenarii câștigătoare sunt: ”Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de lung metraj”, în valoare de 3000 USD; ”Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de scurt metraj”, în valoare de 1500 USD, iar ”Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de documentar” este în valoare de 2000 USD.

HBO Central Europe – deţinut de Home Box Office Inc. – difuzează în acest moment programe de televiziune premium în 14 ţări, printre care: Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, România, Bulgaria, Moldova, Slovenia, Croaţia, Serbia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia şi Bosnia.

În România, HBO oferă canale TV cu conţinut premium – HBO, HBO Comedy, Cinemax, Cinemax 2, precum şi HBO HD, canal de tip digital.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel