O britanică, de origine africană, a fost condamnată la trei ani de închisoare pentru uciderea unui bebeluş de 10 luni. Aceasta îşi obliga copilul să mănânce. Autopsia a demonstrat că fetiţa de 10 luni a murit pentru că avea o pneumonie cauzată de prezenţa unor alimente în plămâni.
Autor: Anca Murgoci
Tribunalul Penal Central din Anglia şi Ţara Galilor a decis că Gloria Dwomoh, o infirmieră de 31 de ani, este vinovată de moartea fiicei sale, Diamond. Potrivit periodistadigital, femeia era obsedată de greutatea fetiţei şi îi introducea mâncarea pe gât, cu ajutorul unui borcan. Diamond a murit în martie anul trecut, după ce a fost internată la un spital din Londra. Acolo i s-a făcut autopsia şi i s-au găsit bucăţi de carne şi cereale în plămâni.
Trevor Burke, avocatul Gloriei Dwomoh, a declarat că „femeia a suportat moartea celei mici mai bine de un an”. Avocatul punea accent pe faptul că i s-a dat deja pedeapsă morală şi că nu mai trebuie să fie condamnată. De asemenea, el a prezentat tribunalului o petiţie semnată de 1000 de persoane prin care se solicita clemenţa femeii. Avocatul cerea o pedeapsă cu suspendare.
Judecătorul, Brian Barker, a spus că admite existenţa unor astfel de practici, mai exact introducerea unor alimente pe gâtul copiilor cu ajutorul unui pahar. Cu toate acestea, practica este interzisă în Regatul Unit.
Dwomoh a plâns la tribunal şi a asigurat că nu dorea să îsi omoare pruncul. Ea a adăugat că în timpul copilăriei sale în Ghana, stat din Africa de Vest, a fost hrănită la fel în perioada înţărcării. Femeia a explicat intenţia sa de a-i oferi şi nutrienţi fiicei sale, nu doar lapte. De asemenea, femeia a spus: „Nu am făcut nimic pentru a-i face rău”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News