Condamnații ruși spun că sunt folosiți carne de tun în războiul din Ucraina / Relatări rare / „Comandantul striga: Nu-mi pasă! Nu te întoarce până nu ocupi poziția“

Aceste două povești, despre supraviețuire remarcabilă și moarte prematură, simbolizează pierderile vieți omenești în tranșeele din războiul Rusiei contra Ucrainei. Majoritatea celor care mor sunt prizonieri, cărora li s-a promis eliberarea dacă se alătură așa-numitelor batalioane Storm-Z conduse de Ministerul rus al Apărării, scrie CNN.

Speranța de viață este scurtă, iar condamnații spun că sunt folosiți ca carne de tun. Zeci de mii de condamnați au fost recrutați pentru a servi în prima linie, la început în cadrul grupului de mercenari Wagner, iar apoi în cadrul Ministerului Apărării.

CNN a vorbit cu mama unui condamnat, Andrei, care a fost închis la vârsta 20 de ani pentru trafic de droguri și trimis în prima linie ca parte a programului de recrutare al armatei ruse. Mama acestuia a prezentat informații, documentație și mesaje de chat pentru a verifica povestea fiului ei și moartea lui timpurie, la doar trei săptămâni după încorporare.

CNN a vorbit și cu un supraviețuitor al unităților Storm-Z, Serghei – care a fost intervievat prima dată telefonic într-un spital militar cu câteva luni mai devreme, iar săptămâna trecută a povestit cum sunt condițiile în tranșeele rusești.

Deși condițiile îngrozitoare de luptă sunt bine cunoscute, multe mărturii provin de la prizonieri de război și sunt furnizate de ucraineni. Aceste două povești reprezintă mărturii rare venite direct de la ruși. CNN a schimbat numele și a eliminat detalii cheie din aceste două conturi pentru siguranța intervievaților.

Ce spun condamnații ruși care luptă în Ucraina

Serghei are acum două job-uri familia, dar a spus că încă așteaptă despăgubiri militare pentru multiplele răni suferite. Urechile încă îi țiuie noaptea din cauza șocului obuzelor.

El a spus că a fost lovit de nouă ori de obuzele de artilerie care au căzut în apropiere în timp ce se afla în linia frontului, timp de opt luni. Iarna trecută a fost împușcat în picior, apoi trimis înapoi în prima linie după ce a fost tratt 10 zile. A fost împușcat din nou, în umăr, și internat corespunzător. Două luni mai târziu, a fost trimis din nou pe linia frontului, unde a spus că a descoperit că soldații nici nu foloseau vestele anti-glonț, pentru că protecția era  minimă.

„Nu ajută împotriva obuzelor, deoarece artileria lor [ucraineană] lovește cu mare precizie”, a spus Serghei. „Artileria noastră poate trage de trei sau patru ori și, dacă vrea Dumnezeu, ceva explodează”, a spus el.

Ratele victimelor sunt greu de conceput. Serghei a spus că din unitatea sa de 600 de prizonieri recrutați în octombrie, doar 170 erau încă în viață.

„Toată lumea a fost rănită, de două, trei, vreo patru ori”, a spus el. Acesta și-a amintit că i-a văzut pe colegi zdrobiți de obuzele care aterizau în apropierea lor și că a fost o minune că a supraviețuit. 

„Îmi amintesc cel mai clar ultima dintre cele nouă comoții pe care le-am avut”, a spus el. „Am atacat. Comandantul nostru striga: „Nu-mi pasă, haide! Nu te întoarce până nu ocupi această poziție!’ Doi dintre noi am găsit o mică gaură și ne-am băgat acolo.”, a relatat el.

Dar calvarul lor nu se terminase. „O dronă (ucraineană) ne-a aruncat o grenadă și a căzut 30 de centimetri dintre noi. Totuși, am reușit să scap. Dar mi-am pierdut vederea timp de cinci ore. Aveam un văl alb în fața ochilor. ”, a spus soldatul.

În cele din urmă, a găsit medici cărora li s-a făcut milă de el, dându-i un loc de muncă de infirmier în spital.

„Mâncarea era în cea mai mare parte din carne conservată cu tăiței instant, dar apa era cel mai greu de obținut. „Trebuie să mergi pe jos trei până la patru kilometri pentru a găsi apă. Uneori nu am mâncat câteva zile, nu am băut câteva zile.”, a mai spus acesta.

Serghei a precizat că iarna au supraviețuit topind zăpadă. „Nu a fost foarte plăcut, dar a trebuit.”, a adăugat el.

Pentru Andrei, ororile din prima linie au fost de scurtă durată. Mama sa, Yulia, a povestit că „nu era încă bărbat” când a fost trimis, la 23 de ani, în prima linie. Mesajele lui vocale trădau o inimă tânără prinsă într-o lume urâtă, a relatat mama acestuia.

Pe 8 mai, Andrei ia trimis un mesaj mamei sale pentru a-i spune că unitatea sa este trimisă pe front, pe unul dintre cele mai disputate părți ale câmpului de luptă din est. Asaltul avea să înceapă în zori, pe 9 mai - o zi sărbătoare în istoria modernă a Rusiei, când Kremlinul marchează aniversarea înfrângerii Germaniei de către sovietici. 

„Ne certam. Este oribil de spus, dar deja mă gândeam la el ca și cum ar fi mort. În fiecare zi îi spuneam „nu, nu, nu.” Și nu m-a ascultat”, a povestit mama lui.

Apoi, la fel ca atâția condamnați cu acces limitat la telefonul mobil în primele linii, a dispărut complet. În săptămânile care au trecut, Yulia a aflat de la rudele celorlalți prizonieri recrutați din penitenciar că până la 60 de condamnați au murit în acel atac.

Iulia nu a primit nici cadavrul, nici bunuri, ci doar o scrisoare de la Ministerul Apărării care consemnează moartea lui Andrei.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News