Condițiile în care puteți merge cu câinii pe plajă. Amenzile pot ajunge până la 10.000 de lei

Foto: Pxhere
Foto: Pxhere

Dacă mergeţi în vacanţă cu animalul de companie, trebuie să ştiţi că accesul pe plajă al patrupedelor se face numai cu respectarea unui set de reguli, iar cei care nu le respectă riscă amenzi de până la 10.000 de lei, potrivit unui proiect de lege adoptat la începutul anului.

Publicitate

Legea spune că accesul persoanelor fizice însoţite de animale de companie pe plajele litoralului Mării Negre este permis oricând în afara sezonului estival. Pe durata sezonului estival, accesul persoanelor fizice însoţite de animale de companie, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, este permis numai cu acordul operatorilor de plaje, cu condiţia ca animalele de companie să fie ţinute în zgardă sau ham şi lesă.

Posesorii de animale de companie au obligaţia de a deţine asupra lor pungi pentru strângerea dejecţiilor produse de acestea, de a curăţa zona respectivă şi de a le arunca la gunoi, mai prevede proiectul. Indiferent de perioada din an, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic este permis accesul câinilor utilitari aparţinând persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, pe durata sezonului estival, accesul câinilor din dotarea Ministerului Afacerilor Interne şi al câinilor utilitari aparţinând persoanelor cu dizabilităţi, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, este permis fără acordul operatorilor de plaje.

Pentru ce se aplică amenzi

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 1.000 lei nerespectarea de către persoanele fizice a obligaţiei de a ţine animalele de companie în zgardă sau ham şi lesă pe toată perioada prezenţei pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei nerespectarea de către persoanele fizice a obligaţiei de a strânge dejecţiile produse de animalele de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, de a curăţa zona respectivă şi de a le arunca la gunoi.

În funcţie de tipul contravenţiilor, constatarea acestora şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către: persoane anume desemnate din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, persoane anume desemnate din cadrul autorităţii publice centrale pentru turism, ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române şi poliţiştii locali.

Sfaturi pentru zile caniculare

Plimbați câinii strict dimineața și seara! Obișnuiți-vă să vă treziți cu jumătate de oră sau cu o ora mai devreme și o să vedeți ce bine o să va prindă și vouă un astfel de început de zi!

Tundeți câinii! Și pisicile (cele cu blană lungă), de ce nu? Oricât de multe explicații și mituri contra acestui obicei ar exista cu privire la blana care acționează ca o barieră termică, animăluţele se vor simți mult mai bine tunse. Vor avea un tonus ridicat şi mai mult chef de joacă decât de lenevit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel