Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a făcut declarații despre condiţionarea fondurilor UE de statul de drept.
UE nu poate reveni asupra acordului încheiat între Parlamentul European (PE) şi preşedinţia germană a Consiliului UE care condiţionează accesarea fondurilor europene şi a celor din planul european de relansare economică de situaţia statului de drept, a declarat miercuri preşedintele PE, David Sassoli, care pe de altă parte s-a arătat mulţumit că va creşte capacitatea de finanţare a bugetului european prin noi taxe.
Este o mare noutate, este un buget care protejează valorile Uniunii Europene. Negocierea care a fost încheiată săptămâna trecută pică într-un moment în care UE nu mai poate reveni în urmă, a spus italianul Sassoli la o conferinţă de presă, potrivit AFP.
El a susţinut că prin acest mecanism de condiţionare cetăţenii beneficiari ai fondurilor europene nu vor fi penalizaţi, în pofida faptului că guvernele s-ar putea face vinovate de încălcări sau fac obiectul sancţiunilor.
Înţelegerea dintre Parlamentul European şi preşedinţia germană a Consiliului UE este dezaprobată de Ungaria şi Polonia, care consideră că este vorba despre un instrument arbitrar bazat pe criterii politice şi ideologice şi au sugerat că ar putea bloca prin veto bugetul multianual al UE dacă acest demers va fi dus până la capăt, premierul ungar Viktor Orban trimiţând liderilor europeni o scrisoare în acest sens.
Întrebat despre această scrisoare, Sassoli a răspuns că ea a precedat acordul survenit ieri între PE şi preşedinţia germană a Consiliului UE privind detaliile cadrului bugetar multianual 2021-2027 prevăzut cu o sumă de 1074 de miliarde de euro.
Deci acum nu ştiu care sunt concluziile la care au ajuns diferitele guverne, în special guvernul ungar, s-a mulţumit el să adauge. În privinţa acestui acord privind bugetul, care a urmat celui privind condiţionalitatea cu statul de drept, a fost convenită suplimentarea cu 16 miliarde de euro a finanţării europene pentru mai multe politici pe care Parlamentul European le consideră esenţiale, precum şi instituirea unor noi taxe la nivel european pentru finanţarea bugetului UE, una dintre condiţiile puse de PE pentru a debloca aprobarea bugetului.
David Sassoli s-a arătat încântat de crearea unor noi surse de venit pentru bugetul UE, rezultate din taxa pe plastic aplicabilă începând de anul viitor, reformarea pieţei emisiilor de carbon, taxarea sectorului digital şi a celui financiar.
Avem în sfârşit o Europă capabilă să se autofinanţeze, a spus el la conferinţa de presă, precizând că există şi un calendar precis conform căruia Comisia Europeană va trebui să facă propuneri pentru instituirea acestor taxe, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu