Conducerea Academiei César şi-a anunţat demisia colectivă, pe fondul scandalului stârnit de nominalizarea lui Roman Polanski, acuzat de abuzuri sexuale, la premiile de anul acesta, transmite Euronews.
Demisia membrilor Academiei a fost înaintată cu două săptămâni înainte de gala premiilor César, considerate Oscarurile cinematografiei franceze.
Printre membrii care şi-au dat demisia se numără nume mari ale cinematografiei franceze, precum Claude Lelouch, Costa-Gavras şi Jean-Jacques Annaud.
„Demisia colectivă va permite o reînnoire completă a comitetului director al academiei", potrivit comunicatului asociaţiei, citat de Le Figaro.
Anunţul despre demisia colectivă a venit şi după apariţia, luni, în publicaţia Le Monde a unui articol semnat de aproximativ 400 de personalităţi ale cinematografiei, care cer „o reformă profundă" a Academiei César.
Membrii noii conduceri vor fi aleşi în timpul unei adunări generale extraordinare, care va fi convocată după gala César, ce va avea loc pe 28 februarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News