Conducerea ANCOM, aleasă cu votul majorităţii parlamentarilor prezenţi

Parlament
Parlament

Camera Deputaţilor a decis miercuri ca preşedintele şi vicepreşedinţii ANCOM să fie numiţi de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi şi nu cu majoritatea tuturor parlamentarilor. 

Deputaţii au modificat, în acest sens, OUG 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din ordonanţa de urgenţă a Guvernului 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale din 4 iulie 2018. 

S-au înregistrat 196 de voturi "pentru", 91 - "împotrivă" şi şapte abţineri pentru această modificare

La data de 7 iunie 2018, preşedintele României a formulat o obiecţie de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională, iar în urma examinării CCR a admis obiecţia prin decizia nr. 452/2018 şi a constatat că sintagmele "cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor" au fost introduse cu încălcarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Constituţie şi că se impune reluarea procedurii de dezbatere a cererii de reexaminare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel