Conducerea Palatului Versailles, plan neașteptat, aplicat cu discreție

Palatul Versailles, numit și Castelul Versailles și considerat unul dintre cele mai remarcabile monumente din Franța,  ar putea găzdui un hotel de lux într-una dintre clădirile sale, în încercarea de a-şi creşte veniturile, potrivit Reuters.

Administraţia de la Versailles a lansat o discretă cerere de oferte în încercarea de a încheia un parteneriat cu un lanţ hotelier de lux, care va putea să reabiliteze şi să transforme în hotel un corp format din trei clădiri construite în anii 1680, aflate în patrimoniul castelului.

Spaţiul se întinde pe o suprafaţă de 2.800 de metri pătraţi și este situat chiar lângă celebrul parc al Castelului Versailles, scrie descopera.ro.

Potrivit cererii de ofertă lansată de administraţia Castelului Versailles, pentru reabilitatea şi transformarea acestui corp într-un hotel este necesară o investiţie cuprinsă între 4 şi 7 milioane de euro. Potrivit informaţiilor obţinute de Journal du Dimanche, lanţul hotelier francez AccorHotels este interesat să investească în acest proiect.

Ofertele în acest sens pot fi depuse până pe 14 septembrie, iar compania care va fi desemnată câştigătoare va putea să administreze respectivul hotel timp de 60 de ani.

Administraţia Castelului Versailles nu a comentat noile planuri privind construirea hotelului de lux.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel