Conducerea PNL se reunește duminică. Vezi motivul

Biroul de Presă al PNL a anunțat că duminică se va reuni în ședință Biroul Politic Naţional al partidului, de la ora 10:00.

Potrivit Agerpres, reuniunea conducerii PNL va avea loc la sala grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, scopul ședinței fiind acela de a face o nouă propunere pentru conducerea Ministerului Transporturilor.

De altfel, vicepreşedintele PNL Daniel Chiţoiu anunţa că BPN se va reuni până luni pentru a face o nouă nominalizare la şefia Ministerului Transporturilor, în contextul în care deputatul Ovidiu Silaghi, propus pentru această funcţie, şi-a retras candidatura.

Deputatul PNL Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura luni, după ce procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva liberalului, pentru trafic de influenţă în formă continuată, fapte despre care există indicii şi date că ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor.

Referitor la caz, liberalul Ovidiu Silaghi a afirmat că nu a influenţat şi nu a intervenit în niciun fel în împiedicarea rezilierii contractului Arad-Nădlac deţinut de firmele lui Nelu Iordache, punctând că este nevinovat şi că este vorba de "o manevră politică" a preşedintelui Traian Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel