Interconectorul de gaze Bulgaria - Grecia va fi pus în funcţiune pe data de 1 octombrie, printr-o ceremonie oficială, la Sofia, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei Bulgariei.
S-a confirmat deja că preşedintele Republicii Macedonia de Nord, Stevo Pendarovski, va sosi în Bulgaria pentru a participa la deschiderea interconectorului, la care au fost invitaţi şi alţi preşedinţi şi premieri din regiune.
Anterior, şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va vizita Bulgaria pentru ceremonia oficială. Gazoductul are o lungime de 140 de kilometri pe teritoriul bulgar. Potrivit guvernului interimar, Bulgaria va primi prin intermediul conductei cantităţile convenite de gaz azer, scrie Rador.
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, a analizat mai multe scenarii care prevăd consumul casnic de energie electrică. Acesta susține că odată cu scăderea consumului pot scădea și facturile la energie.
”Un preț plafonat pe grupe de consumatorii casnici în funcție de tipul de consum, concomitent cu programe de mediatizare a necesității de economisire a energiei și programe de eficientizare a consumului casnic de energie bazate în primul rând pe schimbarea corpurilor de iluminat și un comportament de creștere a eficienței energiei, ar aduce o reducere a consumului de energie electrică în România cu cca. 5%, dar ar aduce și facturi mai mici la consumatorii casnici care folosesc energia electrică pentru încălzite cu 46% și facturi medii mai mai mici cu cca. 10% pentru consumatorii casnici față de situația din prezent.
Plecăm de la aberația prinsă în legea de protejare a consumatorilor de energie și rostogolită în ultima vreme că un consum mare de energie electrică înseamnă obligatoriu un consumator bogat.
Urmarea unei analize a Asociației Energie Inteligentă se pot identifica următoarele situații pe care le întâlnim în practică:
a) Consumatorii de energie electrică care se găsesc la nivelul subzistenței energetice cu un consum mediu de cca. 55 kWh/luna (ipoteză: cca 47% din locuințele din România se găsesc în mediu rural sau periurban și apreciem că se încadrează în această categorie). Vezi continuarea aici!
Pe măsură ce costurile cu energia și alte inputuri cresc brusc, industria băuturilor din Germania avertizează asupra unui val iminent de faliment în lunile următoare, sute de firme implicate în producția de bere și suc fiind amenințate.
„Creșterile de costuri pentru companii au atins de mult un nivel care le amenință existența. Acest lucru afectează meșteșugurile și întreprinderile mijlocii, precum și întreaga industrie”, s-au plâns cinci asociații într-o declarație comună.
Principalele cauze sunt prețurile ridicate la energie și materiile prime, precum și problemele de logistică și deficitul de CO2. CO2 este o componentă majoră în bere și alte băuturi carbogazoase. Aceste costuri în creștere amenință acum sute de companii, dintre care multe s-au luptat cu amenințarea falimentului cu ani înainte de criza coronavirusului și șocul inflaționist actual.
„Fie că sunt gazul, electricitatea sau combustibilul, fie că sunt materii prime agricole, ambalaje sau logistică – creșterile excesive ale costurilor, împreună cu întreruperi în creștere în lanțul de aprovizionare până la eșecurile de livrare, depășesc pragul de rezistență pentru multe companii din industria băuturilor.” conform grupului asociaţiilor din industrie. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News