Conference League. Cine va arbitra CFR Cluj - Inter Club d'Escaldes, Sepsi OSK - Olimpija Ljubljana și Vllaznia Shkoder - CS Universitatea Craiova

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Meciul de fotbal CFR Cluj - Inter Club d'Escaldes (Andorra), care va avea loc joi, 21 iulie, în manşa întâi a turului 2 preliminar al Europa Conference League, va fi arbitrat de o brigadă din Insulele Feroe, avându-l la centru pe Alex Troleis, a anunţat UEFA.

Publicitate

Arbitri asistenţi vor fi Jan Hermansen şi Jorleif Djurhuus, iar al patrulea oficial, Eiler Rasmussen. Meciul este programat de la ora 21:00 pe Stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca. Manşa a doua se va disputa în Andorra pe 27 iulie.

Campioana CFR Cluj a fost eliminată din primul tur preliminar al Ligii Campionilor.

Dacă va trece de Inter Club d'Escaldes (Andorra), echipa ardeleană o va înfrunta în turul al treilea preliminar din Europa Conference League pe Şahtior Soligorsk (Belarus).

Conference League: Scoţianul Robertson va arbitra întâlnirea Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Olimpija Ljubljana

Scoţianul Donald Robertson va arbitra întâlnirea Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Olimpija Ljubljana (Slovenia), care va avea loc joi, 21 iulie, în manşa întâi a turului 2 preliminar al competiţiei fotbalistice Europa Conference League, a anunţat UEFA.

Donald Robertson, care are 35 de ani, a arbitrat meciul Randers FC (Danemarca) - CFR Cluj, încheiat 2-1, pe 25 noiembrie anul trecut, în faza grupelor Conference League. Ceilalţi componenţi ai brigăzii de arbitri de la partida de joi sunt tot scoţieni, asistenţii Douglas Potter şi Daniel McFarlane şi al patrulea oficial Grant Irvine.

Meciul de pe Arena Sepsi OSK va începe de la ora 21:00. Manşa secundă este programată pe 28 iulie, în Slovenia. Dacă o va elimina pe Olimpija Ljubljana, Sepsi ar putea juca în faza următoare cu NK Rijeka (Croaţia) sau cu Djurgaardens IF (Suedia).

Arbitri irlandezi la meciul Vllaznia Shkoder - CS Universitatea Craiova din Conference League

Meciul de fotbal Vllaznia Shkoder (Albania) - Universitatea Craiova, programat joi, 21 iulie, în manşa întâi a turului 2 preliminar al Europa Conference League, va fi condus de o brigadă irlandeză, la centru cu Paul McLaughlin, informează UEFA.

Arbitri asistenţi vor fi Christopher Campbell şi Eoin Michael Harte, iar al patrulea oficial a fost desemnat Kevin O'Sullivan. Meciul de pe stadionul Loro Borici va avea loc de la ora 22:00.

Manşa secundă se va disputa la Craiova pe 28 iulie. Dacă o va elimina pe Vllaznia, Universitatea Craiova va înfrunta echipa ucraineană Zaria Lugansk în turul 3 preliminar al Conference League.

Citește și - CFR Cluj - Pyunik Erevan, rușine istorică. Dan Petrescu vede blesteme și dă vina pe proprii jucători

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercurea trecută, după eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor în faţa grupării armene Piunik Erevan, că este foarte supărat şi trist, precizând că aceasta este cea mai mare dezamăgire a sa de când conduce formaţia ardeleană.

'E foarte greu de înţeles ce s-a întâmplat. Băieţii s-au bătut, au încercat... a fost un meci echilibrat, deşi parcă noi am avut mai multe ocazii. Ei au ratat şi un penalty şi credeam că acolo se termină meciul. Sunt foarte supărat şi trist, e greu să îmi găsesc cuvintele. E cea mai mare dezamăgire a mea la CFR Cluj această eliminare. Practic nici n-am pierdut dubla, am făcut 0-0 şi 2-2, dar la penalty-uri n-am câştigat niciun meci în carieră, parcă sunt blestemat.', a spus Petrescu.

'De dimineaţă nu mi-a plăcut nimic. În ziua meciului doi jucători s-au accidentat, n-am mai avut asta de mult. Nu cred că de asta am fost eliminaţi, dar parcă prea multe ghinioane. La 1-0 mă mai gândeam că pot să egaleze, dar la 2-1 nu credeam că vor reuşi să mai înscrie mai ales după ce au ratat penalty. Cu atât e mai mare dezamăgirea şi încă o dată s-a dovedit că fotbalul e imprevizibil şi e posibil orice', a afirmat el la postul Digisport.

'Nu le-a cerut nimeni jucătorilor să se apere în repriza a doua'

'Nu le-a cerut nimeni jucătorilor să se apere în repriza a doua. Băieţii au fost mult pe drumuri, nu ne-am antrenat cum trebuie şi cred că au căzut fizic. Iar în subconştientul lor credeau că e 1-0 pentru noi. Pe final, când mai erau 3 minute, s-au băgat toţi în poartă, dar nici atunci nu le-am zis să ne apărăm, ci să şi jucăm. Pentru că nu poţi să stai numai în apărare tot meciul să nu iei gol. Aici au greşit puţin şi jucătorii că s-au retras', a explicat Petrescu.

Tehnicianul a menţionat că formaţia sa trebuie să meargă înainte, aşa cum au făcut şi alte echipe din România în anii trecuţi când au fost eliminate din cupele europene de adversari mai slab cotaţi.

'Nu am avut o asemenea dezamăgire'

'Pentru mine în cupele europene asta e cea mai dureroasă eliminare. Nu am avut o asemenea dezamăgire. Îmi pare rău pentru fani, pentru club, pentru cei care au investit. Sunt convins că toată lumea e foarte supărată. Sunt foarte, foarte trist. Acum e foarte greu pentru CFR... dar cum au mers mai departe şi alte echipe din România, trebuie să meargă şi CFR înainte. Rămâne acum să ne calificăm în grupele Conference League, să încercăm să facem puncte, dar sigur nu va fi niciun meci uşor. Am văzut şi azi, campioana Armeniei nu e o echipă de pe stradă, e o echipă închegată şi cu puţin noroc a plecat cu o victorie. Şi noi am eliminat-o pe Celtic, am jucat de la egal la egal cu Sevilla... nu contează bugetele, pe teren contează rezultatul. Iar tabela spune că noi am pierdut azi', a precizat antrenorul.

CFR Cluj - Piunik Erevan, rușine istorică. Fanii i-au cerut demisia. Vezi articolul aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel