Conciliatorii CSALB, reprezentanţii consumatorilor şi cei ai băncilor comerciale vor participa marţi la conferinţa anuală a Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
Evenimentul va fi găzduit de Facultatea de Drept Bucureşti, iar key speaker-ul conferinţei este Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României. Potrivit organizatorilor, evenimentul va reuni specialişti care vor dezbate avantajele negocierilor dintre consumatori şi comercianţii din sistemul financiar-bancar. În acest an, opiniile vor fi exprimate atât de reprezentanţi ai mediului financiar-bancar, cât şi de cei ai asociaţiilor de consumatori şi ai societăţii civile. În plus, conciliatorii vor disemina din experienţa dobândită în cadrul demersurilor de acest tip, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu