Conferința Interdisciplinară de Nefrologie, Dializă, Transplant și Acces Vascular – NefroAcces 2019 – s-a desfășurat, până astăzi, la București. Aproximativ 400 de medici au discutat, la zeci de sesiuni, despre terapii de ultimă oră în abordarea patologiei renale, dar și despre Registrul Național de Predializă, unul dintre puținele existente în Europa.
Ajunsă la a II-a ediție, conferința s-a bucurat de participarea unui număr de aproximativ 400 de medici nefrologi și din alte specialități. Programul științific a cuprins teme clasice în prezentări inovatoare, subiecte noi aflate în dezbatere, experiențe ale clinicilor de top cu tradiție universitară și diferite noutăți de terapie și de abordare în patologia renală, beneficiind de prezența a numeroși speakeri de renume și a unor personalități proeminente ale medicinei românești și internaționale.
Un punct important al programului Conferinței a fost prezentarea recent înființatului Registrul Național de Predializă. Urmărind o monitorizare eficientă a pacienților cu boală cronică de rinichi, a evoluției bolii în diferitele ei stadii și a complicațiilor sale, o estimare a impactului financiar al acestora, venind în sprijinul programului de prevenție în bolile cronice, Registrul Național de Predializă funcționează deja la nivel național, Clinica Nefrologie și Dializă a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan" București fiind coordonatorul acestuia. Finalizarea implementării Registrului se încheie în luna iunie anul curent.
Profesor Dr. Ionel Alexandru Checheriță, președintele Conferinței și promotorul Registrului Național de Predializă (Coordonatorul Științific al acestuia) a apreciat în mod deosebit reacțiile pozitive primite din comunitatea nefrologică și și-a exprimat convingerea că implementarea acestui Registru Național va ajuta atât activitatea medicilor nefrologi, cât și a cardiologilor, diabetologilor, medicilor de familie etc. implicați în îngrijirea acestor pacienți cu necesități multidisciplinare, crescând astfel calitatea actului medical.
De asemenea, profesorul a subliniat faptul că în paralel cu beneficiul unei monitorizări active a bolii cronice de rinichi, colectarea datelor cu caracter științific va ajuta la evidențierea ritmului de evoluție a afecțiunii în funcție de diferitele opțiuni de tratament aplicate, precum și crearea unui program național de profilaxie a acestei patologii invalidante. Datele medicale, prelucrate de specialiști în domeniu, pot ajuta la o mai bună înțelegere a fiziopatologiei bolii, în sprijinul încetinirii progresiei către stadiul final și al profilaxiei complicațiilor specifice.
Reprezentanți de seamă ai nefrologiei românești au apreciat în mod deschis implementarea proiectului. Subliniind beneficiile Registrului Național de Predializă, Profesor Dr. Dan Ștefan Vlăduțiu, de la U.M.F. „Iuliu Hațieganu", a arătat că organizarea unei rețele care să adune parametrii pacienților renali cronici ar avea și rolul de a pregăti corespunzător și la timp persoanele care urmează să intre în programele de substituție a funcției renale.
Profesor Dr. Eugen Moța, de la UM.F. Craiova, a salutat înființarea Registrului Național de Predializă, primul de acest tip din Europa de Est, care va putea realiza o estimare reală a acestei patologii în continuă creștere de prevalență, a impactului său financiar și în baza căruia se va putea structura un program mai eficient de prevenție.
Din partea Consiliului Științific de Coordonare a Registrului Național de Predializă, Conferențiar Dr. Andrei Niculae (Clinica Nefrologie și Dializă, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan", U.M.F. „Carol Davila" din București), președintele Asociației de Nefrologie, Dializă și Acces Vascular din România, a prezentat în cadrul NefroAcces 2019 structura și algoritmul de funcționare a Registrului în România, primele rezultate obținute după circa 1,5 luni de funcționare și beneficiile concrete care decurg din constituirea unei baze de date complete și eficient structurate privind boala cronică de rinichi. La momentul actual sunt raportați în cadrul Registrului peste 2300 de pacienți cu boală cronică de rinichi stadiile 1-5.
De asemenea, profesorul Mario Cozzolino, de la Universitatea de Medicină din Milano, membru activ al grupurilor de lucru privind boala cronică de rinichi și a complicațiilor specifice din cadrul Societății Europene de Nefrologie (European Renal Association – European Dialysis and Transplant Association) a subliniat importanța existenței acestui Registru Național de Predializă, fiind printre puținele din Europa. În cadrul Conferinței NefroAcces 2019, a susținut un Masterclass privind „toxicitatea" fosfaților în cadrul bolii cronice de rinichi.
Abordând o temă de mare interes pentru nefrologi, echipa condusă de către academician Ioanel Sinescu, Rectorul U.M.F. „Carol Davila" din București, a prezentat în cadrul sesiunii de Nefro-Urologie și Transplant situația transplantului renal pediatric în cadrul Institutului Clinic Fundeni, precum și modificarea calității vieții în condițiile unui transplant renal.
Endocrinologia, specialitate cu numeroase conexiuni față de patologia nefrologică, a fost prezentă în cadrul Conferinței prin temele aduse de colectivul condus de Profesor Dr. Cătălina Poiană, Prorector al U.M.F. „Carol Davila" din București și președintele C.M.M.B.
Chirurgia plastică a expus o lucrare valoroasă girată de Profesor Emerit Dr. Ioan Lascăr, U.M.F. „Carol Davila" din București, centrată pe prevenția afectării renale în chirurgia pacientului ars. Președintele Societății Române de Nefrologie, Prof. Univ. Dr. Liliana Ana Tuță, a participat cu lucrarea „Antisecretoriile gastrice - microbiota intestinală – boala cronică de rinichi... legături periculoase?!", subliniind riscurile utilizării în exces a acestei medicații în dezvoltarea și progresia bolii cronice de rinichi.
Șef Lucr. Dr. Ileana Peride, responsabil cu gestionarea datelor din cadrul Registrului Naţional de Predializă și vicepreședintele Executiv al Asociației de Nefrologie, Dializă și Acces Vascular din România a prezentat date recente privind rolul hiperuricemiei în patogenia statusului inflamator din boala cronică de rinichi, inclusiv implicațiile asupra disfuncției endoteliale și morbidității cardiovasculare.
Prof. Univ. Dr. Ionel Alexandru Checheriță, șef Clinica Nefrologie și Dializă, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan", U.M.F. „Carol Davila" din București, alături de echipa sa au prezentat lucrări de interes și actualitate privind noile abordări ale terapiei infecțiilor de tract urinar în epoca antibiorezistenței, inclusiv mecanismul de acțiune și eficiența diferitelor preparate alternative la antibioterapie, precum și necesitatea controlului fosfatemiei în managementul hiperfosfatemiei din boala cronică de rinichi.
Lucrările Conferinței s-au încheiat astăzi, 18 mai, cu sesiunea de postere realizate și prezentate de către medicii rezidenți, doctoranzi din diferite Clinici de Nefrologie din București și din țară, care au fost discutate, jurizate și premiate de către o comisie de specialiști nefrologi din Comitetul de Organizare al NefroAcces 2019. Prof. Univ. Dr. Ionel Alexandru Checheriță, președintele Comisiei de Nefrologie a Ministerului Sănătății, a atras atenția asupra importanței acestei patologii, boala cronică de rinichi fiind o problemă de sănătate publică (a 6-a cauză de mortalitate), afectând peste 850 milioane de pacienți la nivel mondial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu