Conferință pentru părinți: Securitatea informatică și siguranța copiilor în mediul online

Foto: Pexels
Foto: Pexels

Victimizarea prin intimidare, hărţuire sau ameninţare, înstrăinarea sau furtul datelor cu caracter personal sunt doar câteva dintre pericolele online prin care copiii pot trece.

Într-o lume în care petrecem din ce în ce mai mult timp în spațiu virtual, este esențial să știm cum să ne protejăm de pericolele care vin din această zonă, iar cei mici sunt cele mai vulnerabile victime ale acestor pericole online.

Un studiu realizat de World Vision România, arată că peste o treime dintre adolescenții chestionați, într-un sondaj la care au participat peste 600 de adolescenți, au primit mesaje online de natură sexuală nedorite. De asemenea, patru din zece (39%) cunosc tineri de vârsta lor care au fost abordați online cu mesaje de natură sexuală. 

Pentru a veni în ajutorul copiilor, părinților și profesorilor, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în parteneriat cu IT Level vă propune o conferință- eveniment. Este vorba despre a patra conferință din acest an din cadrul proiectului „Conferințele WEBDIDACTICA Educațional”, de această dată tema fiind “Securitatea informatică și siguranța copiilor în mediul online”.

Conferința este dedicată părinților, cadrelor didactice și tuturor specialiștilor și consilierilor din sistemul educațional și le va oferi acestora cele mai noi practici de securitate cibernetică, care să ajute copiii și tinerii să învețe să utilizeze tehnologiile digitale în condiții de siguranță și într-un mod mai responsabil, să nu devină victime ale fraudelor informatice, ale pornografiei infantile sau ale atacurilor de tip malware, prin folosirea creativă, utilă și sigură a internetului. Participarea la conferință este online și gratuită și va avea loc pe data de 30 mai, cu începere de la ora 17.00. Mai multe detalii și formularul de înscriere disponibile pe www.fundatiadanvoiculescu.ro. 

Participă Iris Abraham, Comisia Europeană, Petru Kovaci, expert în securitate cibernetică și automatizare, Ana Maria Stancu, membru în board-ul euRobotics, Gabriela Maalouf, psiholog, Cezar Bărbuceaanu,  Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), inspector principal de poliție Ion Bogdan, Serviciul de Analiză și Prevenire a Criminalității (Poliția Capitalei).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel