Confesiunile dureroase ale unei stewardese din România. "M-am învinuit mult timp"

O dovedește o tânără care a fost stewardesă câțiva ani în Dubai. Povestește că avea un salariu fabulos și o viață aparent perfectă pe care mulți și-ar fi dorit-o. Nimic mai fals.

Iată povestea fetei:

"Am parasit Romania cu gandul "... ultimul stinge lumina... ". Putin imi pasa daca plecam spre New York ,Tokyo sau chiar Alaska. Plecam si asta era cel mai important. Era un amestec de fuga si reusita, in acelasi timp.

Noua slujba ma reloca in Dubai. Nu mi-am imaginat și nici nu am sperat vreodata sa lucrez ca insotitor de zbor. Dar viata avea alte planuri pentru urmatorii trei ani. O noua viata ma astepta intr-o cu totul alta lume.

Trecusem cu brio de cele 3 zile de interviu. Mi-am impachetat jumatate de viata intr-un bagaj si am plecat la aeroport. Nu pot sa descriu in cuvinte cat de greu mi-a fost sa ma despart de familie la aeroport. Stiu doar ca desi imi simteam inima sfasiata, nu puteam sa dau inapoi.

Traiul în Dubai s-a dovedit a fi o provocare din cauza temperaturilor ridicate din deșert. Iarna, sau acel sezon racoros dintre noiembrie si februarie cand temperatura nu scade sub 20 de grade C era singura perioada cand ai fi putut petrece toata ziua in aer liber. Restul anului, toata lumea era dependenta de aer conditionat. Un alt test a fost Ramadanul, luna de post negru. Pentru toti cei care traiau în Dubai regulile erau foarte clare : nu puteai manca, bea, cânta sau dansa în public. Fustele sau pantaloni scurti, decolteurile adanci precum și orice afișare publică a afecțiunii putea atrage dupa sine consecințe juridice grave pe tot parcursul anului , dar mai ales in timpul Ramadanului . Indiferent de religia pe care o urmai trebuia să respecti faptul esti rezident al unui emirat musulman. Si era absolut normal.

Asadar, iata-ma in uniforma mea impecabila, traversand globul in lung si-n lat, descoperind locuri de neimaginat , atragand priviri in aeroporturile din intreaga lume, fiind fotografiata, admirata si mai presus de toate, invidiata. Salariul meu era acum de 7 ori mai mare decat cel pe care il aveam acasa, eram cazata in hoteluri de 5 stele, pe scurt — eram platita sa calatoresc, pur si simplu. Si eram platita bine.

Aici am invatat sa lucrez cu o echipa diferita pe fiecare zbor, sa traiesc alaturi de mai mult de 100 de nationalitati. (Trebuie sa recunosc ca 2 sau 3 nationalitati chiar mi-au testat nervii)

Am invatat sa gestionez cazuri medicale grave, sa salvez vieti in situatii catastrofice, sa zambesc indiferent de situatie, sa dorm fara sa-mi fie somn, sa mananc fara sa-mi fie foame, sa impachetez o valiza cu viteza luminii. Chiar si astazi, imi pot aplica perfect rujul rosu intr-un cu taxi care face slalom printre gropile capitalei.

Mii de poze de pe toate continentele stau ca marturie a unei slujbe minunate si a unui stil de viata unic. Iti savurezi cafeaua in Trafalgar Square, masa de pranz intr-o calatorie cu barca spre insulele din Seychelles si cocktailurile nocturne pe strazile din Melbourne. Calci pe urmele actorilor in America, calaresti elefanti in Thailanda si mergi in safari in Africa de Sud.

Lapte și miere ar spune multi. Și asa a si fost, pana intr-o dimineata cand m-a trezit un gand:" Incotro ? ". Trei ani de impachetat și despachetat. Este ironic cum a calatori atat de mult poate sa devina monotonie.

Oricat de convenabil as fi reusit sa-mi organizez concediile, am fost marea absenta de la Craciun, Revelion, aniversari, nunti, botezuri si anunțuri de sarcina. Imi lipseau cele patru anotimpuri cu care crescusem. Imi lipsea mancarea mamei si conversatiile nesfarsite despre nimicuri femeiesti. Imi era dor de casa. Da, imi era dor de aerul asta dubios din Bucuresti. Credeti-ma, este mult mai respirabil decat cel din Dubai. Cand reuseam sa vin acasa, fugeam sa-mi iau covrigi cu iaurt si ma duceam in Herastrau. Stiti cata fericire se gaseste intr-un covrig? Imi umpleam bagajul de eugenii si cirese de vara si ma intorceam inapoi la munca in desert.

Viata isi urma cursul ei firesc in timp ce eu serveam pasageri deasupra norilor. Un apel m-a trezit intr-un miez de noapte. Era mama care ma anunta ca tata suferise un atac vascular. Si eu nu eram acolo langa el. M-am invinuit mult timp pentru absenta mea. Uneori inca ma invinuiesc. Am reușit sa obtin un concediu de urgenta , nu inainte ca managerul meu sa-mi aduca aminte ca " In momentul in care te-ai decis sa te muti in Dubai , trebuie sa fi fost conștienta de faptul ca nu vei putea merge acasa oricand doresti, nu? ". Pretutindeni in aceasta lume, accidentul vascular este o urgența medicala, asa ca m-am urcat in primul avion spre casa, intrebandu-ma daca imi voi gasi tatal in viata. Au mai fost si alte comentarii din partea managerului dar sunt atat de dureroase incat mana mea refuza sa le scrie.

Mi-am luat portia de umilire, rasism si discriminare sexuala la bord de la toate tipurile de pasageri. Am fost insultata, privita de sus si subapreciata. Singurul lucru pe care il puteam face, era sa ma retrag daca nu cu un zambet, macar cu o privire care sa ascunda orice gram de furie, revolta sau dezgust. Nu aveai voie sa ripostezi, indiferent de situatie. Aveai voie sa taci.

Mi s-a pus eticheta de "tiganca" de catre cativa colegi. Unul dintre ei era din India. Altul era sef de echipaj, primul om cu putere de decizie dupa capitan si secund. Pe primul l-am iertat considerand ca la ora de istorie, uda buretele. Pe celalalt insa....

Dar, ce nu te omoara, te face mai puternic.

Am suferit două accidente industriale, ambele în zona coloanei vertebrale, două barotraume severe și un dezechilibru hormonal destul de serios. Radiațiile, diferenta de fus orar, lipsa de somn si oxigen, afectiuni medicale partial vindecate — toate acestea au lasat urme adanci asupra imunitatii mele. Lista de medicamente permise personalului de zbor este limitata din motive obiective. La fel si zilele de convalescenta permise la sol. Uneori, simteam o presiune din partea medicilor de a ma intoarce la munca, desi, in mod evident, simptomele erau inca prezente. A te intoarce la zbor complet vindecat era pura utopie.

Am invatat ca profitul companiei este pe primul loc. Si am invatat-o pe pielea mea.

Permiteti-mi sa derulez putin sirul evenimentelor pana in momentul in care am facut cunostinta cu echipa care se ocupa de juniori, de cei proaspat angajati. Ne-au strans pe toti intr-un amfiteatru. O sala imensa. Ni s-a proiectat un videoclip colorat, cu stewarzi si pasageri zambitori, indreptandu-se impreuna spre cele mai frumoase locuri ale planetei. Era o atmosfera similara cu ceremonia gospel. Unii dintre noi au imbratisat acel clip de prezentare mai mult decat altii. Ni s-a mai spus ca dupa doi ani de zbor organele noastre nu vor mai fi viabile pentru transplant. Ne-a fost teama sa intrebam de ce, dar aveam banuielile noastre. Tot ei ne-au spus ca in zona Golfului, declaratia unui steward care zboara de mai mult de trei ani nu este luata in consideratie in tribunal. Nu am cerut detalii. Am acceptat cu totii aceste "efecte secundare" si am continuat sa privim proiectia colorata, gandind in secret: " Eu nu voi sta aici trei ani ..... "

Am fost printre primii stewarzi care n-au asteptat decizia seniorilor si care au inceput resuscitarea unei pasagere imediat. Mi-am spart un canin apasand pieptul acelei femei gasite fara suflare. Am simtit cand moartea mi-a smuls-o de sub palme dar am continuat sa imping. Un alt zbor a adus experienta de a gestiona un avort spontan al unei tinere care nici macar nu stia ca este insarcinata. Sangerarile nazale si lesinurile erau la ordinea zilei, chiar si pe zboruri scurte . Aceste incidente erau probabil, singurele momente la locul de munca cand ma simteam utila si implinita spiritual. Evident, atunci cand finalul era unul fericit.

Le spuneam mereu colegilor mei ca nu demisionez pana nu asist la o nastere la bord.

Ati iubi Dubaiul, daca va plac colosii arhitecturali. Eu am plans la vederea unui curcubeu dublu complet in Malta.

Ati iubi cel mai mare mall din intreaga lume si masinile luxoase de la orice colt de strada. Eu eram fericita sa aud ploaia batand in geam.

Ati fi fascinati de cel mai mare restaurant subacvatic din lume cu o bucatarie internationala de multe stele. Mie imi lipsea supa de pui cu taitei de casa a mamei.

Ati fi fascinati de viata cosmopolitana a Dubaiului, unde mai mult de 150 de naționalitati traiesc si muncesc impreună. Mie imi era dor mine, cea care eram candva.

V-ar placea sa auziti ca Dubaiul este cel mai sigur loc din lume. Un loc unde nu exista prostitutie sau droguri. Eu n-as fi atat de sigura!

Curand, corpul meu a inceput sa-mi trimita mesaje disperate. Știam ca era timpul sa inchid acest capitol al vietii mele. Si am facut-o violent fara niciun regret. Exact cum indepartezi un plasture. Starea mea de sanatate dictase numaratoare inversa.

Azi, cantarind binele si raul, primul taler atarna mai greu.Timpul are grija de toate. Sunt mandra ca am fost stewardesa, la fel de mult cum sunt mandra ca am plecat.

Iar tu, cel care citesti acum, daca ai vreodata aceasta sansa, profita. Ia tot ce e mai bun din ea si fugi. Cand incepe sa te consume din interior, e timpul sa mergi acasa sau mai departe .

Astazi, sunt fericita. Stiu ce zi a saptamanii este astazi. Stiu ce inseamna duminica. Mi-am cumparat o geanta mica, foarte mica. Azi ador rujul roșu, pentru ca-l port când și daca vreau.

M-am intors la supa de pui a mamei cu certitudinea ca lucrurile nu se schimba stingand lumina", a scris tânăra pe Medium.com.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News