Găsirea unei soluţii la conflictul din Balcanii Occidentali este în interesul întregii Europe, a declarat luni cancelarul german Angela Merkel, în cadrul unui summit regional organizat la Berlin.
Potrivit şefei executivului german, care a semnat o declaraţie comună cu preşedintele francez Emmanuel Macron, stabilitatea regiunii balcanice trebuie să fie o responsabilitate comună a europenilor, transmit dpa şi AFP. În acelaşi timp, Merkel a precizat că reuniunea de la Berlin nu şi-a propus să găsească o soluţie la disputa dintre Belgrad şi Pristina, ci să analizeze opţiunile existente pentru evoluţii pozitive în regiune. De partea sa, Emmanuel Macron a subliniat că problema stabilităţii în Balcanii Occidentali este şi o chestiune de stabilitate europeană.
Obiectivul nostru nu este de a prescrie o soluţie Belgradului şi Pristinei. Toate opţiunile trebuie să se afle pe masă şi trebuie să înceapă un nou dialog, a spus şeful statului francez. Kosovo, populată majoritar de etnici albanezi, şi-a declarat independenţa faţă de Belgrad în februarie 2008, la aproape un deceniu după ce NATO a bombardat forţele sârbe pentru a opri uciderea şi expulzarea etnicilor albanezi din regiune în timpul războiului din 1998-1999.
Independenţa Kosovo este recunoscută de 116 ţări, inclusiv de 23 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Spania, România, Grecia, Slovacia şi Ciprul nu recunosc declaraţia unilaterală de independenţă a provinciei Kosovo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News